Particule de microplastice, găsite în placenta femeilor după naștere. Ce sunt „bebelușii cyborg”
Acest lucru sugerează că au avut „bebeluși cyborg” care au prezentat bucăți de plastic în corpul lor, potrivit autorului principal al noii cercetări, transmite Daily Mail.
Femeile implicate în studiu nu au avut probleme cu sarcina și efectele asupra bebelușilor lor nu sunt cunoscute, însă experții se tem că substanțele chimice din plastic pot interfera cu dezvoltarea lor.
În total, 12 fragmente au fost găsite în patru placente din șase, după ce au fost donate de mame după naștere.
Doar 3 la sută din placentă a fost prelevată, ceea ce sugerează că numărul total al fragmentelor de microplastic este, probabil, mult mai mare.
„Când am văzut pentru prima dată aceste fragmente în placentă, am fost uimit. Dacă găsești ceva în placentă, asta înseamnă că găsești ceva în copil. Este ca și cum ai avea un copil cyborg. Nu mai este format doar din celule umane, ci dintr-un amestec de materiale biologice și anorganice. Cu prezența plasticului în organism, sistemul imunitar este deranjat și recunoaște ceea ce nu este organic”, a povestit un medic.
Nu se știe cum au intrat microplasticele în placentă, dar ar putea fi prin mâncare, băutură sau prin respirație.
Un specialist a precizat că, deși oamenii de știință nu știau cum microplasticele din placentă afectează bebelușul nenăscut, acestea ar putea „otrăvi copilul direct” sau să-i reducă aportul de oxigen, ducând la decesul unora dintre ei, în timp ce alții ar putea deveni supraponderali.