Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parazit letal pentru oameni, transmis de căpuşe, descoperit în Marea Britanie

Un parazit transmis de căpuşe, cu potenţial letal, a fost identificat pentru prima dată în Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord

Numit B. venatorum, organismul provoacă babesioză, o boală ce afectează animalele, dar şi oamenii, şi care necesită intervenţie medicală de urgenţă.

Prezenţa organismului a fost consemnată îndeosebi în China, dar şi în Europa - în ultimele decenii, două cazuri de infecţii au fost confirmate la persoane din Italia, însă în Marea Britanie organismul nu a mai fost identificat până în prezent.

Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), o persoană infectată poate prezenta simptome asemănătoare gripei şi icter, iar cazurile grave pot duce la deces.

Într-un studiu efectuat la Universitatea din Glasgow oamenii de ştiinţă au observat că organismul a fost identificat la oi din nord-estul Scoţiei.

Citește și
capuse
Parcurile, invadate de căpușe. Zilnic, sute de oameni ajung la urgență

''Prezenţa B. venatorum în Marea Britanie reprezintă un nou risc pentru persoanele care lucrează, trăiesc sau fac drumeţii în zonele în care există căpuşe şi animale domestice infectate, în special oi'', a declarat Willie Weir, om de ştiinţă în cadrul universităţii.

''Deşi estimăm că ameninţarea la adresa oamenilor este mică, profesioniştii din medicina umană şi veterinară trebuie să ia în calcul această afecţiune şi să se asigure că riscurile asupra sănătăţii bolii transmisă de căpuşe în Marea Britanie sunt bine înţelese. Descoperirea noastră vine după raportări recente privind detectarea virusului encefalitei transmis de căpuşe în Marea Britanie. Coroborate, aceste descoperiri semnifică o schimbare a peisajului patogenilor transmişi de căpuşe în Marea Britanie, iar cauzele care stau la baza acestei situaţii trebuie investigate'', a adăugat specialistul.

Cercetătorii au prelevat probe de sânge de la oi, vaci şi căprioare din nord-estul Scoţiei, din zone în care afecţiunea transmisă de căpuşe a fost detectată anterior. ADN de la parazit a fost detectat în sângele unui număr mare de oi, care nu prezentau simptome ale bolii, însă o puteau transmite.

Oamenii de ştiinţă cred că B. venatorum ar fi fost adus în Marea Britanie de păsările migratoare din Scandinavia.

Studiul este publicat în ediţia din decembrie a jurnalului ştiinţific Emerging Infectious Disease.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult