Misterul unei crime de acum 30.000 de ani ani a fost elucidat de experți
În 2016, craniul a fost confirmat ca aparținând unui Homo sapiens și printre cei mai vechi europeni descoperiți până acum. Deși craniul prezenta fracturi clar vizibile, originea acestora a fost intens dezbătută încă de la descoperire.
O echipă internaţională de cercetători, printre care s-a aflat și paleontologul Dan Grigorescu (Universitatea București), a studiat craniul, iar experţii susţin că bărbatul a fost ucis, cel mai probabil în timpul unei lupte. Urmele de pe craniu duc la concluzia că a primit mai multe lovituri, într-o confruntare faţă în faţă. Astfel, Cioclovina 1 ar fi fost victima unei crime în urmă cu aproximativ 30.000 ani
Denumit Cioclovina 1, craniul parțial a fost găsit din întâmplare în cursul exploatărilor de fosfat din peșteră și nu este cunoscută exact locația în care a fost identificat. Lipsa unui context arheologic a făcut dificilă studierea craniului.
Studiul a fost publicat în revista cu acces gratuit PLoS ONE.