Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a fost posibil ca 4 oameni să se îmbolnăvească de cancer în urma unor transplanturi de organe de la același donator

Într-un caz medical extrem de rar, patru europeni s-au îmbolnăvit de cancer după ce, în 2007, au primit organe de la aceeași persoană.

Donatorul a fost o femeie de 53 de ani, care suferise un atac cerebral. Plămânii, rinichii, inima și ficatul i-au fost recoltate și transplantate mai multor pacienți. La un interval de 16 luni și, respectiv, 6 ani, 3 beneficiare ale transplantului au fost diagnosticate cu metastaze fatale.

Un alt pacient, un bărbat în vârstă de 39 de ani, a dezvoltat de asemenea cancer mamar, dar a fost tratat cu succes, după ce rinichiul primit a fost înlăturat și a putut sista tratamentul cu imunosupresoare. Studiul - publicat în „Revista Americană a Transplantului” - sugerează că donatorul avea micro-formațiuni canceroase, prea mici pentru a putea fi depistate în momentul prelevării organelor.

Potrivit specialiștilor riscul de a dezvolta cancer de la un organ transplant este de 1 la 10000. Specialiștii care au studiat cazul spun că acesta ar fi singurul depistat în care un donator ”răspândește cancer” la alte patru persoane.

Medicii spun că este vorba despre un caz unic pentru că boala a evoluat foarte lent și că de obicei screeningul în cazul organelor prelevate pentru transplant este foarte precis.

Citește și
Robert Cadar
Robert Cadar, înmormântat după ce a pierdut lupta cu cancerul, dar şi cu statul român

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult