Cercetătorii ar putea detecta cazurile de Alzheimer cu 15 ani înainte de apariția simptomelor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Astfel, cu ajutorul inteligenței artificiale vor fi evaluate modificările prin care trece organismul unui pacient care suferă de Alzheimer, de la felul cum comunică, la modul în care desfăşoară activităţile fizice.
De mai bine de 10 ani, o femeie se luptă cu efectele Alzheimerului. Boala i-a ucis tatăl, iar în prezent şi mama ei suferă de o formă rară de demenţă.
Shaheen Larrieux: "Unul dintre aspectele demenței aflate în stadiu de început este că afectează mai întâi persoanele din jurul pacientului propriu-zis şi abia apoi afectează persoana respectivă. Mama mea era foarte agresivă. Avea schimbări de personalitate pe care îmi era foarte greu să le controlez."
Femeia speră că studiul început în Marea Britanie, de Institutul de Cercetare al Alzheimerului, să îi ajute pe medici să poată diagnostica demenţa înainte ca pacienţii să îi agreseze fizic pe cei din jur. La baza cercetării se află noile gadget-uri tot mai prezente în viaţa de zi cu zi, cum ar fi brăţările care îţi monitorizează somnul sau activitatea fizică.
Carol Routledge, director cercetare Alzheimer's Research UK: „Ceea ce încercăm să facem este să punem toate aceste măsurători digitale, care includ lucruri precum perioadele de somn, mersul pe jos, vorbirea, deci lucruri pe care le faci în viaţa de zi cu zi. Vrem să continuăm colectarea informațiilor de natură clinică şi totodată vrem să continuăm să colectăm informații digitale pe o perioadă lungă de timp. Iar apoi vom pune punem laolaltă toate aceste date.”
Cercetătorii britanici au colectat deja datele a 10.000 de pacienţi diagnosticaţi cu Alzheimer, pe care le vor procesa până la finalul anului, când, dacă totul va decurge conform planului, va fi creat un dispozitiv special, care va fi purtat de cei care suferă de această boală.
Prof. Christopher Holmes, Institutul Turing al Universității din Oxford: „Vom vedea dacă introducem datele obţinute, cât de precis va fi algoritmul respectiv să detecteze în cazul oamenilor care nu erau deja într-o bază de date, cât de capabil va fi să prezică riscul de demență.”
Momentan nu exista un tratament care să vindece complet boala Alzheimer. Pe piaţă există numai câteva medicamente, care pot să trateze doar simptomele.
La fiecare oră din zi, creierul nostru generează semnale care îi pot ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă starea de sănătate a celui mai complex organ al nostru. Cu o dezvoltare tot mai elaborată a noilor tehnologii, oamenii de ştiinţă analizează acum amprentele digitale care ar putea să detecteze că ceva nu e în regulă cu organismul nostru pentru ca în viitor să putem acţiona mai devreme.