Cel mai mare aisberg din lume se topește. Încălzirea climatică nu este principala cauză
După ce a plutit încet în jurul Antarcticii timp de mai bine de un an, cel mai mare aisberg din lume a început să se topească, intrând într-un curent din strâmtoarea Drake, mai jos de America de Sud.
Placa de gheață uriașă, cunoscută sub numele de A-76A, are o lungime de aproximativ 135 de kilometri și o lățime de 26 de kilometri. Acesta s-a desprins din aisbergul considerat în trecut cel mai mare din lume, care s-a spart în 2021 în trei bucăți, botezate A-76A, A-76B și A-76C. Până în prezent, A-76A a rămas cea mai mare bucată dintre ele, arată publicația Live Science.
Pe 31 octombrie, satelitul Terra al NASA a fotografiat aisbergul A-76A plutind la intrarea Strîmtorii Drake, o cale navigabilă adâncă care leagă oceanele Pacific și Atlantic, între Capul Horn din Africa de Sud și Insulele Shetland de Sud. Traiectoria lui sugerează că se va îndrepta către nord, pe calea navigabilă, în săptămânile următoare.
De ce se topesc aisbergurile în acea zonăPotrivit Observatorului Pământului, de obicei, atunci când aisbergurile plutesc în Strâmtoarea Drake, ele sunt rapid târâte spre est de curenții oceanici puternici, și spre nord în ape mai calde, unde se topesc complet.
Până în prezent, A-76A a parcurs aproximativ 2.000 km de când s-a desprins din Peninsula Antarctică, în 2021. Strâmtoarea Drake este renumită pentru faptul că odată intrați acolo, ghețarii se topesc.
Motivul principal este Curentul Circumpolar Antarctic (ACC), singurul curent care circulă în întregime în jurul globului și angrenează un volum mai mare de apă decât orice alt curent de pe Pământ, respectiv 95 și 150 de milioane de metri cubi pe secundă.
Pe 19 octombrie, un studiu din revista Science Advances arăta că un alt aisberg mare, A68a, care a deținut titlul de cel mai mare aisberg din lume timp de aproximativ trei ani, s-a topit pe jumătate din cauza curenților oceanici.