Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Simona Halep va ataca decizia de suspendare la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussanne. „Nu m-am dopat niciodată”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Simona Halep va ataca la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussanne decizia de suspendare pentru dopaj.

Aceasta este singura instituție care ar putea să o declare nevinovată și să îi anuleze pedeapsa de 4 ani sau să i-o reducă, așa cum s-a întâmplat în cazul Mariei Sharapova. Sportiva noastră s-a arătat șocată de ce i se întâmplă.

Simona Halep: „E o mare nedreptate ce se întâmplă. Nu am luat niciodată dopaj și nu m-am dopat absolut niciodată și toate acestea o să iasă la iveală într-o zi. Tot ce s-a întâmplat a fost nedrept din toate punctele de vedere. Sunt foarte dezamăgită și pot să spun că sunt șocată că se poate judeca un sportiv doar pe presupunere, pe nimic concret, toate analizele mele de sânge au fost negative și nu s-a găsit absolut niciodată substanțe interzise, la urină doar pe data de 29 când a ieșit o cantitate infimă de roxadustat și aceasta a fost totul”.

Expertul toxicolog la care Simona Halep a apelat pentru a o ajuta să își susțină nevinovăția în fața judecătorilor este de asemenea scandalizat de pedeapsă cu atât mai mult cu cât susține acesta a demonstrat științific că ingerarea substanței interzise a fost accidentală și oricum cantitatea descoperită nu influențează performanța sportivei.

Prof. Jean-Claude Alvarez, expert toxicolog Spitalul Universitar Garches din Franța: „Pe 29 august avea 0,2 nanograme pe mililitru, iar pe 26 august, cu 3 zile înainte, avea zero. Ea a făcut un test pe 26 august care a fost negativ, ceea ce înseamnă clar că s-a contaminat între 26 și 29. Dacă ar fi luat roxadustat, trei zile mai târziu ar fi avut mii de nanograme pe mililitru în urină! Durează 15-20 de zile ca să se elimine din urină! Asta demonstrează clar că ceea ce a luat Simona Halep între 26 și 29 este o microdoză complet ineficientă, care n-o ajuta la nimic! Pentru mine, această decizie este scandaloasă. Pentru mine, nu există nicio îndoială: Simona Halep nu s-a dopat. A fost contaminată cu o pulbere de colagen în care s-a găsit Roxadustat”.

Citește și
Primele declarații ale Simonei Halep, după suspendare. „Voi dovedi că sunt curată”
Simona Halep, noi declarații după suspendare. „Voi dovedi că sunt curată”. Ce spune tatăl sportivei

Stere Halep, tatăl Simonei: „100 de ani să-i dea suspendare, nu putem să recunoaștem așa ceva. Că vor unii să o scoată vinovată, asta-i treaba lor! Trebuie să schimbe ceva, nu se poate ca numai sportivul să fie vinovat”.

Și, totuși, deocamdată regulamentul prevede că sportivul este singurul responsabil, asta deși stafful acestuia se ocupă inclusiv de administrarea suplimentelor. Ultimul antrenor al Simonei, Patrick Muratoglou, își declară susținerea pentru Simona, dar nu pomenește nimic de partea lui de responsabilitate”.

Patrick Muratoglu: „Sunt extrem de șocat. Sunt șocat pentru că am fost alături de ea pe tot parcursul întregului proces, iar din punctul meu de vedere decizia este imposibil de înțeles. De asemnea, felul în care a fost tratată de I.T.I.A., în tot acest timp, este atât de nedrept, este de-a dreptul șocant, la orice nivel. Este o victimă, iar când ești o victimă și ajungi într-un proces cu I.T.I.A. este îngrozitor. Când ești suspendat provizoriu, așa cum a fost cazul ei - iar acest lucru este scris în regulament - ai dreptul la o audiere rapidă, așa că toate astea sunt o parodie din punctul meu de vedere”.

Patrick Muratoglou este fostul antrenor și partener de viață al multiplei campioane americane Serena Williams. El a intrat în echipa Simonei la scurt timp dupa încetarea colaborării cu Williams, iar asta a dat naștere multor speculații. Multe interpretări au apărut și după ce Serena Williams a postat un mesaj misterios pe Twitter la scurt timp de la aflarea pedepsei pe care a primit-o Halep. ”8 este un număr mai bun”, a scris Serena, iar internauții s-au grăbit să precizeze că sportiva se referă la al 8-lea titlu de la Wimbledon pe care l-ar fi câștigat în 2019 dacă nu o învingea Simona.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult