Simona Halep - Serena Williams AUSTRALIAN OPEN. Meciul are loc luni dimineață
SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS AUSTRALIAN OPEN. Meciul dintre Halep şi Williams va fi primul din sesiunea de seară de pe arena Rod Laver.
Aceasta va fi a zecea lor partidă directă (8-1 pentru Williams), prima de când Serena a devenit mamă.
Simona Halep s-a calificat fără probleme în optimile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe americanca Venus Williams cu 6-2, 6-3, sâmbătă, la Melbourne.
Halep a dominat jocul şi o va înfrunta în turul următor pe Serena Williams, sora mai mică a lui Venus.
''Am făcut cel mai bun meci al meu la acest turneu. Întotdeauna e dificil să joci contra surorilor Williams, din acest motiv am fost foarte motivată azi (sâmbătă). Contra Serenei va fi o provocare şi mai mare. Nu am nimic de pierdut şi sunt pregătită să o înfrunt'', a declarat Halep (27 ani), care a trecut cu 6-2, 6-3 de Venus Williams (38 ani).
Simona Halep: Eu sunt numărul 1 mondial, dar Serena Williams este cea mai bună jucătoare din lume
"În opinia mea, să fii numărul 1 mondial şi să fii cea mai bună jucătoare din lume este un pic diferit. În acest moment, eu sunt numărul 1 mondial şi o iau ca atare. Simt că că sunt în această poziţie de multe luni, multe săptămâni. Dar cu siguranţă ea este cea mai bună jucătoare din lume deoarece a câştigat atât de multe grand slam-uri. A fost mult timp pe locul I şi nu pot compara rezultatele mele cu ale ei. Dar în acest moment, sunt încrezătoare că sunt pe acestă poziţie şi gândesc pozitiv despre asta", a declarat Halep.