Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Simona Halep nu ar mai participa la WTA Dubai. Informația nu a fost confirmată de sportiva româncă

Simona Halep, locul 3 WTA, nu va participa la turneul de categorie WTA 1.000 de la Dubai, programat între 8 şi 14 martie, care este deţinătoarea trofeului.

Informaţia este publicată de un site ucrainean şi nu a fost confirmată nici de sportiva română, nici de organizatorii turneului, transmite News.ro.

Anterior, Halep se retrăsese şi de la Qatar Open, competiţie de categorie WTA 500 care are loc, în această săptămână, la Doha.

Jucătoarea română ar trebui să participe la Miami Open, turneu tot de categorie WTA 1.000, care va începe la 23 martie.

Simona Halep nu a mai evoluat după ce a fost eliminată în sferturile de finală ale Australian Open, luna trecută.

Ea s-a impus la ediţia de anul trecut a turneului de la Dubai, după ce a câştigat finala cu Elena Rîbakina, cu scorul de 3-6, 6-3, 7-6 95).

Citește și
Halep
Simona Halep a primit vaccinul anti-COVID. “Mă simt mai în siguranță”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult