Simona Halep, în continuare pe locul 1 în clasamentul WTA. Ce avans are față de Kerber
Avansul Simonei a crescut la peste 1.100 de puncte faţă de a doua clasată, germanca Angelique Kerber, şi la peste 1.200 faţă de daneza Caroline Wozniacki, a treia clasată, campioana en titre de la Australian Open. Petra Kvitova a urcat două locuri şi a ajuns pe şase, după titlul cucerit la Sydney, informează Agerpres.
Halep este în continuare a 10-a într-o ierarhie all-time a numărului de săptămâni petrecute ca număr unu mondial, înaintea sa aflându-se Wozniacki, cu 71 de săptămâni. Halep are şi o serie de 47 de săptămâni consecutive ca lider mondial, fiind pe locul 17 cu această serie. Înaintea sa, pe locul 15, la egalitate, cu 49 de săptămâni la rând, se află americanca Serena Williams şi Wozniacki.
Simona Halep va ajunge în mod cert la 64 de săptămâni ca numărul unu mondial, dar riscă să piardă fotoliul de lider în cazul unui rezultat slab la Australian Open.
România are tot şase jucătoare în top 100: Mihaela Buzărnescu a coborât un loc, pe 26, Irina Begu a urcat şase poziţii şi se află pe 70, Ana Bogdan a coborât o poziţie şi se află pe 82, Sorana Cîrstea se menţine pe 84, iar Monica Niculescu a coborât 11 locuri şi e acum pe 99.
La dublu, Begu se menţine pe locul 26, dar Buzărnescu a coborât două poziţii şi se află acum pe 27, Monica Niculescu a urcat patru locuri şi e pe 41, Raluca Olaru a pierdut o poziţie şi e pe 43, Irina Bara a urcat două trepte, până pe 75, iar Sorana Cîrstea staţionează pe 94.
Clasamentul WTA la simplu:
1 (1). Simona Halep 6.642 puncte 2 (2). Angelique Kerber (Germania) 5.505 3 (3). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.436 4 (4). Naomi Osaka (Japonia) 5.270 5 (5). Sloane Stephens (SUA) 5.077 6 (8). Petra Kvitova (Cehia) 5.000 7 (6). Elina Svitolina (Ucraina) 4.940 8 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 4.750 9 (9). Kiki Bertens (Olanda) 4.490 10 (10). Daria Kasatkina (Rusia) 3.415 ........................................................... 26 (25). Mihaela Buzărnescu 1.700 70 (76). Irina-Camelia Begu 822 82 (81). Ana Bogdan 739 84 (84). Sorana Cîrstea 730 99 (88). Monica Niculescu 617 147 (147). Alexandra Dulgheru 399 156 (155). Irina Bara 374 251 (250). Andreea Roşca 222 252 (251). Elena-Gabriela Ruse 215 262 (263). Alexandra Cadanţu 199
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!