Simona Halep, desemnată în premieră campioană mondială de ITF
Djokovici primeşte pentru a şase oară în carieră acest titlu din partea ITF, în timp ce pentru Simona Halep este o premieră. Deşi jucătoarea română a fost numărul 1 mondial şi la finalul anului 2017, campioana mondială, în viziunea forului internaţional, a fost spaniola Garbine Muguruza.
"Este o mare onoare să fiu desemnată campioană mondială ITF pentru prima dată. Am avut un an incredibil, câştigând primul meu grand slam la Roland Garros şi terminând sezonul ca numărul 1 mondial. Să fiu recunoscută în acest fel este special cu adevărat şi îmi oferă o motivaţie suplimentară să continui să muncesc în sezonul viitor", a declarat Halep, potrivit news.ro.
Simona Halep este la săptămâna cu numărul 58 pe primul loc al clasamentului WTA, a 40-a în 2018.
ITF acordă aceste titluri pe baza un sistem care ţine cont de rezultatele de-a lungul anului, dar în care o pondere specială o au turneele de grand slam şi cele două competiţii pe echipe, Cupa Davis şi Cupa Federaţiei.
Laureaţii îşi vor primi distincţiile la Cina Campionilor Mondiali, din 4 iunie 2019. Evenimentul va avea loc la Paris, în timpul turneului de la Roland Garros.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!