Secretul succesului. Țara care a încheiat JO de iarnă cu un record absolut de medalii
Norvegia a fost urmată în clasament de Germania, 14-10-7 (31 în total), Canada 11-8-10 (29), SUA 9-8-6 (23) etc. Graţie aurului cucerit de Marit Bjoergen în proba feminină de 30 km start grupat la schi fond, Norvegia a ameliorat recordul de medalii obţinut de o ţară la Jocurile Olimpice de iarnă, deţinut de Statele Unite din 2010, de la Vancouver (37).
Norvegia a câștigat mai multe medalii decât orice altă țară de când au debutat Jocurile Olimpice moderne, în 1924. Cum a reușit acestă performanță o țară cu doar 5,2 milioane de locuitori, se întrabă presa internațională.
Acces nelimitat la zăpadă cu peste 30.000 de km de piste marcate pentru schi, pare să fie unul dintre răspunsuri. Johannes Høsflot Klæbo, schiorul de 21 de ani și care a câștigat 3 medalii de aur la aceste jocuri, susține că schiul face parte din viața de zi cu zi a norvegienilor: ”Avem o vorbă, că ne naștem cu schiurile în picioare”
Pe lângă infrastructură există și mentalitatea ”de a câștiga concentrându-te pe a nu câștiga”, dar și investițiile într-un centru pentru sportivi de elită - Olympiatoppen.
În Norvegia, copiii sunt încurajați să facă sport, dar există reguli stricte care împiedică să le fie ținut scorul până la vârsta de 13 ani. Latura competitivă nu este dezvoltată decât foarte târziu. Copilul face sport pentru că vrea, nu caută victoria, ci distracția. Nu se dezvoltă doar ca sportiv, ci și ca om, relatează CNN.
În total, un număr de 30 naţiuni au cucerit medalii la JO 2018.
Clasamentul final pe medalii (coloanele indică medaliile de aur, argint, bronz şi totalul):
1. Norvegia 14 14 11 39 2. Germania 14 10 7 31 3. Canada 11 8 10 29 4. SUA 9 8 6 23 5. Olanda 8 6 6 20 6. Suedia 7 6 1 14 7. Coreea de Sud 5 8 4 17 8. Elveţia 5 6 4 15 9. Franţa 5 4 6 15 10. Austria 5 3 6 14 11. Japonia 4 5 4 13 12. Italia 3 2 5 10 13. Sportivii olimpici din Rusia 2 6 9 17 14. Cehia 2 2 3 7 15. Belarus 2 1 0 3 16. China 1 6 2 9 17. Slovacia 1 2 0 3 18. Finlanda 1 1 4 6 19. Marea Britanie 1 0 4 5 20. Polonia 1 0 1 2 21. Ungaria 1 0 0 1 21. Ucraina 1 0 0 1 23. Australia 0 2 1 3 24. Slovenia 0 1 1 2 25. Belgia 0 1 0 1 26. Spania 0 0 2 2 26. Noua Zeelandă 0 0 2 2 28. Kazahstan 0 0 1 1 28. Letonia 0 0 1 1 28. Liechtenstein 0 0 1 1
Sursa: Agerpres
Etichete: clasament , jocurile olimpice , Norvegia , medalii , PyeongChang
Dată publicare: 25-02-2018 13:42