Se poate și fără Messi. Performanța reușită de Inter Miami în fotbalul de peste Ocean
Inter Miami, lipsită în continuare de superstarul său Lionel Messi, accidentat la gleznă, şi-a asigurat locul în play-off graţie veteranului uruguayan în vârstă de 37 de ani, sub ochii lui Tom Brady, fost superstar în Liga profesionistă de fotbal american (NFL), şi ai lui David Beckham, coproprietar al clubului, informează AFP şi EFE.
Suarez a deschis scorul după doar 32 de secunde de la lovitura de start şi a punctat din nou în minutul 6. Tomas Aviles, jucătorul gazdelor, a fost eliminat în minutul 42.
Echipa din Florida are un avans de 8 puncte faţă de FC Cincinnati, care este pe locul doi în Conferinţa de Est, potrivit Agerpres.
Messi, în continuare accidentatMessi nu a mai jucat de când s-a accidentat la glezna dreaptă în victoria Argentinei în faţa Columbiei în finala Copei America, pe 14 iulie. Gruparea din Miami speră că atacantul va reveni înainte de sfârşitul sezonului regulat pe 19 octombrie.
În altă ordine de idei, Luis Suarez a dedicat golurile sale de sâmbătă compatriotului său Juan Manuel Izquierdo, care este internat în spital după ce a leşinat joi în timpul meciului pe care formaţia sa, Nacional, l-a disputat în Copa Libertadores împotriva lui Sao Paulo.
"Fii tare, Juan! Suntem cu toţii alături de tine şi familia ta", a scris atacantul pe reţeaua X după meci, încurajându-l pe fostul său coleg de la Nacional.
Suarez a mai arătat un tricou cu mesajul "Fii tare, Juan" când a marcat fiecare din golurile sale.
Fundaşul rămâne internat în secţia de terapie intensivă a spitalului Albert Einstein din Sao Paulo, unde este sedat şi sub ventilaţie mecanică după ce a intrat în "stop cardiac, cu debut nedeterminat, secundar unei aritmii", a explicat centrul medical.