Modifica setarile cookie
Toate categoriile

S-a anunțat unde va juca Karim Benzema! Atacantul francez va semna un contract record

Atacantul francez Karim Benzema a ajuns la un "acord oficial" cu clubul saudit Al Ittihad, la care urmează să evolueze în următoarele două sezoane, a anunţat duminică postul public de televiziune Al Ijbariya din Arabia Saudită, citat de agenţia EFE.  

"Preşedintele clubului Al Ittihad, Anmar Al Haeli, şi vicepreşedintele Ahmad Al Kaaki au sosit în capitala Madrid pentru a semna oficial cu Benzema un contract record", afirmă sursa citată, adăugând că golgheterul francez va sosi la Al Ittihad ca jucător liber, după despărţirea de Real Madrid.

Clubul din capitala Spaniei a anunţat, tot în cursul zilei de duminică, prin intermediul unui comunicat oficial, că s-a pus de acord cu Benzema pentru încheierea etapei sale sa ca jucător al lui Real Madrid.

În vârstă de 35 de ani, Karim Benzema este considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria lui Real Madrid, grupare alături de care a cucerit 25 de trofee pe parcursul celor 14 sezoane petrecute pe Santiago Bernabeu, inclusiv cinci Ligi ale Campionilor.

Benzema va juca împotriva lui Cristiano Ronaldo

Citește și
karim benzema
Karim Benzema, găsit vinovat în scandalul „Sextape”. Fotbalistul a fost condamnat la un an de închisoare

Francezul a disputat în total 647 de meciuri în toate competiţiile pentru Real Madrid, fiind al doilea marcator din istoria acestui club, cu 353 de goluri, după portughezul Cristiano Ronaldo (450 de goluri), care joacă în prezent în Arabia Saudită, la echipa Al Nassr.

O altă vedetă care ar putea ajunge în această vară în liga saudită este argentinianul Lionel Messi, curtat de formaţia Al Hilal.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult