Ronaldinho a fost reținut în Paraguay. Și-a petrecut noaptea în arest, după ce fusese eliberat
La cererea procurorului general din Paraguay, Ronaldinho şi fratele lui au petrecut în arest noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit News.ro.
Iniţial, Ronaldinho a fost eliberat vineri, după un lung interogatoriu, de şapte ore, în faţa unui judecător. Însă parchetul a anunţat pe contul de Twitter al instituţiei că a emis un mandat de arestare şi a cerut plasarea în detenţie a celor doi, care au fost puşi la dispoziţia ministrului public.
La două ore după eliberare, ei au fost duşi sub escortă la sediul poliţiei naţionale, iar sâmbătă vor fi interogaţi.
"Nu ştim pe ce bază au fost reţinuţi", a declarat avocatul lui Ronaldinho, Adolfo Marin.
Ronaldinho şi Roberto Assis au mers în Paraguay pentru promovarea unei cărţi.
Ei fac obiectul unei anchete judiciare, după ce au fost confiscate, miercuri, paşapoarte false din camera lor de hotel din Asuncion.
Vineri, procurorul care se ocupă de caz, Federico Delfino, a cerut renunţarea la acuzaţii pentru cei doi, "cu condiţia ca ei să recunoască faptul că au comis infracţiunea de care sunt acuzaţi, adică deţinerea de documente false".
Potrivit comisarului Gilberto Fleitas, Ronadinho a primit aceste paşapoarte false de la agentul brazilian Wilmondes Sousa Lira, care a fost arestat.
Ronaldinho şi fratele său au "fost înşelaţi atunci când li s-au oferit documente paraguayene false", a mai spus comisarul.
"Informaţiile furnizate sunt foarte utile pentru demantelarea unei grupări criminale specializate în confecţionarea de acte false", a adăugat procurorul.
Fostul atacant a rămas fără paşaport la finalul anului 2018, după ce justiţia braziliană i l-a confiscat şi l-a amendat cu 2,5 milioane de dolari (2,25 de milioane de euro) pentru un proiect imobiliar ridicat într-o arie protejată. El nu a plătit amenda primită.
Ronaldinho, premiat cu Balonul de Aur în 2005, a jucat ultima dată la Fluminense, în 2015, dar s-a retras oficial în ianuarie 2018. Fost fotbalist la echipe ca PSG, FC Barcelona şi AC Milan, el a cucerit Cupa Mondială cu naţionala Braziliei, în 2002.
Sursa: News.ro
Etichete: pasaport , paraguay , retinuti , Ronaldinho
Dată publicare: 07-03-2020 12:54