Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Reacția Simonei Halep după meciul cu Serena Williams: "Simt că am fost lovită de un tren"

În conferinţa de presă de după partida disputată la Australian Open, în care a fost eliminată de Serena Williams, Simona Halep a părut mulțumită de evoluția ei și chiar a glumit.

''Voi începe cu o glumă. M-am simţit ca şi cum aş fi fost lovită de tren în primul set. Totul era prea rapid'', a declarat Halep, învinsă de Serena Williams cu 6-1, 4-6, 6-4, în optimile primului turneu de mare Şlem al anului. Românca a cedat primul set după doar 20 de minute, în care nu a reuşit să-şi facă serviciul nici măcar o dată.

''Nu m-am speriat după primul set, deoarece ştiam că am un nivel mai bun şi că pot juca mai bine, am început să mă mişc mai bine şi să lovesc mingea mai tare. Astfel, după primul set am luat foc înăuntru şi mi-am spus că atunci începe meciul. A fost mult mai bine, iar ghem după ghem am simţit că nivelul meu creşte'', a mai spus Halep, care a subliniat că a luptat în acest meci şi a fost ''foarte aproape'' de victorie.

Halep fusese învinsă în trei seturi de Serena şi la precedentul său duel, în sferturi la US Open, în 2016.

''Să pierzi de fiecare dată nu înseamnă să îmbunătăţeşti, dar am simţit că am fost aproape'', a precizat Halep, comparând cele două meciuri.

Citește și
serena williams
Prima reacție a Serenei după ce a eliminat-o pe Simona de la Australian Open

''Am jucat mai bine, am stat mai bine în raliuri şi le-am câştigat pe cele lungi. Am simţit că am mai multă forţă în faţa ei, m-am mişcat bine'', a mai spus românca.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult