Primul documentar despre cariera lui Halep. De ce e comparată cu “diavolul tasmanian”
Galerie foto
“În timp ce noi ne pregătim pentru ca Australian Open să înceapă luni, iată un teaser pentru un documentar despre cariera mea, pe care l-am filmat în timpul pregătirilor dinaintea sezonului, la Dubai. Va continua cu mai multe episoade şi va urma întregul film. Mulţumesc, Banca Transilvania şi Radu Muntean”, a notat Halep pe Facebook.
În imaginile prezentate, sportiva poate fi văzută pregătindu-se alături de Darren Cahill. Cahill îi dă sfaturi Simonei Halep, dar vorbeşte și despre ea, spunând că românca îi aminteşte de un personaj de desene animate, “diavolul tasmanian”, care este “incredibil de rapid, se roteşte foarte repede şi este puţin nervos tot timpul”, scrie News.ro.
“Trebuie să mă simt bine cu oamenii cu care lucrez. Pe Darren l-am ales pentru că mi-a plăcut foarte mult pedagogia lui, faptul că m-a înţeles, că mi-a înţeles nervii, personalitatea şi a încercat pe stilul meu să mă schimbe oarecum. El mă relaxează foarte mult cu glume. Eu nu glumeam înainte să-l întâlnesc pe el. M-a deschis foarte mult. Australienii aşa sunt, foarte pozitivi”, spune la rândul său Simona Halep despre Cahill.
Halep şi-ar dori să câştige Australian Open, turneu despre care spune că este “happy slam”: “Mi-ar plăcea să câştig Australian Open pentru că Darren e australian. Am o oarecare afinitate cu australienii pentru că sunt oameni relaxaţi şi m-au primit cu căldură mereu de câte ori am jucat acolo. Şi îmi place turneul, e ‘happy slam’”.
Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, va evolua împotriva americancei Jennifer Brady, locul 49 WTA, în primul tur al Australian Open.