Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Percheziţii la sediul federaţiei spaniole. Luis Rubiales anunţă că va reveni în Spania şi se va preda autorităților

În urma descinderilor şi percheziţiilor efectuate de poliţie la sediul Federaţiei Spaniole de Fotbal şi la domiciliile mai multor directori, fostul preşedinte al forului, Luis Rubiales, a anunţat, joi, că se pune "la dispoziţia justiţiei", scrie rmc.fr.

Fostul preşedinte al RFEF se va apăra astfel de suspiciunile de corupţie legate de atribuirea Supercupei Spaniei către Arabia Saudită pe o perioadă de şase ani.

Pe numele lui Rubiales a fost emis un mandat de arestare internaţional, după ce a scăpat de o reţinere a poliţiei în acest caz.

El se află în prezent în Republica Dominicană pentru afaceri şi, conform agenţiei EFE, va reveni în Spania la 6 aprilie, adică peste mai mult de două săptămâni.

Potrivit presei spaniole, aceste operaţiuni ale Gărzii Civile fac parte dintr-o anchetă privind nereguli în contractele semnate de Luis Rubiales, fostul preşedinte al RFEF, pentru organizarea Supercupei Spaniei în Arabia Saudită.

Citește și
Luis Rubiales pupic
Spaniolele au devenit reginele fotbalului feminin, dar sărbătoarea le-a fost stricată de Luis Rubiales

Din 2020, Arabia Saudită găzduieşte semifinalele şi finala Supercupei Spaniei în schimbul unei sume de aproximativ 40 de milioane de euro pe an, în urma unui acord în care compania Kosmos, a fostului fundaş al Barcelonei Gerard Piqué, a acţionat ca intermediar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult