Noua minune din tenis, Cori Gauff, adversara Simonei Halep în optimi la Wimbledon
Simona Halep - Cori Gauff se va juca luni, în optimi la Wimbledon Cori Gauff este revelaţia actualei ediţii a competiţiei londoneze, care a învins-o cu 3-6, 7-6 (9/7), 7-5 pe slovena Polona Hercog, într-o partidă disputată vineri.
Gauff, venită din calificări, a salvat două mingi de meci setul al doilea, în care a revenit de la 2-5 la ghemuri, impunându-se în final în trei seturi, după 2 ore şi 44 minute de joc.
Simona Halep, favorita numărul 7, a acces la rândul ei în optimi după o victorie facilă în două seturi, 6-3, 6-1, în faţa belarusei Victoria Azarenka, în numai 66 minute de joc.
"Sunt foarte mulţumită. Cred că este cel mai bun meci al meu din acest an. Am jucat cu adevărat bine, iar acum mă simt foarte încrezătoare. Am fost agresivă pe tot parcursul meciului, chiar şi când am fost condusă cu 3-1 în primul set", a declarat Halep după meciul cu Azarenka.
"Nu am jucat niciodată în faţa acestei sportive. Nici nu am văzut-o jucând, dar ştiu că a bătut-o pe Venus, ceea ce reprezintă un rezultat mare. Să ajungi în optimi la Wimbledon la 15 ani e un rezultat incredibil. Cred că o să joace bine în viitor, dar eu trebuie să mă concentrez pe mine" a comentat Halep despre meciul cu Cori Gauff
Rezultate înregistrate vineri, în turul al treilea de la Wimbledon: Simona Halep (România/N.7) - Victoria Azarenka (Belarus) 6-3, 6-1 Cori Gauff (SUA) - Polona Hercog (Slovenia) 3-6, 7-6 (9/7), 7-5 Elina Svitolina (Ucraina/N.8) - Maria Sakkari (Grecia/N.31) 6-3, 6-7 (1/7), 6-2 Petra Martic (Croaţia/N.24) - Danielle Collins (SUA) 6-4, 3-6, 6-4 Karolina Muchova (Cehia) - Anett Kontaveit (Estonia/N.20) 7-6 (9/7), 6-3 Karolina Pliskova (Cehia/N.3) - Su-Wei Hsieh (Taiwan/N.28) 6-3, 2-6, 6-4 Shuai Zhang (China) - Caroline Wozniacki (Danemarca/N.14) 6-4, 6-2 Daiana Iastremska (Ucraina) - Viktorija Golubic (Elveţia) 7-5, 6-3