Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Klopp spune că nu intenţionează să mai antreneze vreo echipă în viitorul apropiat. „Nu am nimic planificat”

Tehnicianul german Jurgen Klopp, care a părăsit banca tehnică a lui Liverpool la sfârşitul sezonului 2023-2024, a exclus să mai antreneze vreo echipă în viitorul apropiat, scrie AFP.

"Începând de astăzi, s-a terminat pentru mine în ceea ce priveşte antrenoratul", a spus el în timpul unui discurs susţinut la Asociaţia Germană a Antrenorilor de Fotbal, la Würzburg.

"Nu m-am hotărât să mă opresc aşa dintr-un capriciu, a fost o decizie cântărită", a explicat antrenorul german în vârstă de 57 de ani, care a plecat de la Liverpool, invocând o stare de epuizare după 23 de ani de antrenorat la echipe de fotbal importante, precum Mainz, Borussia Dortmund sau Liverpool.

"Totuşi sunt prea tânăr ca să-mi petrec timpul cu nepoţii. Dacă voi mai antrena vreodată? Nu cred, momentan! Să vedem ce va mai fi peste câteva luni. Pentru moment însă nu am nimic planificat", a adăugat el.

După plecarea sa de pe Anfield Road, s-a speculat că tehnicianul ar putea prelua naţionala Angliei după despărţirea de selecţionerul Gareth Southgate în urma înfrângerii "Three Lions" în finala EURO 2024 în faţa Spaniei.

Citește și
jurgen klopp
Ultimul meci al lui Jurgen Klopp pe banca lui Liverpool. Mesaj de despărțire emoționant lăsat fanilor echipei | VIDEO

"Încă vreau să lucrez în fotbal şi să ajut cu experienţa şi contactele mele. Vom vedea dacă mai apare ceva", a spus Klopp, care crede că "a antrenat deja cele mai bune cluburi din lume".

Sub conducerea sa, Liverpool a câştigat Liga Campionilor în 2019, iar în 2020 a câştigat titlul de campioană a Angliei după o pauză de 30 de ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult