Israelul își deschide stadioanele pentru cei vaccinați anti-COVID. Nu sunt impuse limite privind numărul spectatorilor
Cabinetul guvernamental care gestionează măsurile împotriva pandemiei a decis ca facilităţile care funcţionează conform planului de ridicare a restricţiilor, cum sunt cele sportive sau culturale, nu mai sunt supuse limitelor privind prezenţa publicului, transmite Agerpres.
Cu toate acesta, programul implică faptul că incintele respective pot oferi acces doar celor care au primit a doua doză de vaccin ori s-au recuperat după ce s-au infectat cu virusul.
Preşedintele ligilor profesioniste israeliene de fotbal, Erez Kalfon, şi-a exprimat satisfacţia după anunţarea noilor reguli.
"Mă bucur că, din acest weekend, fanii pot umple stadioanele, iar meciurile decisive ale echipelor israeliene vor putea fi urmărite de aproximativ 30.000 de spectatori", a precizat Kalfon într-un comunicat.
Până acum, stadioanele israeliene erau obligate să limiteze prezenţa publicului la o treime din capacitatea lor totală, ceea ce impunea o prezenţă de câteva mii de fani, comparativ cu zecile de mii de suporteri care asistau la meciuri înaintea debutului pandemiei.
La rândul lor, copiii nevaccinaţi vor avea acces pe stadioane, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test pentru Covid-19 efectuat cu trei zile înainte.
Israelul continuă revenirea la o normalitate aproape completă, după o campanie rapidă de vaccinare, în cadrul căreia a imunizat mai mult de jumătate din populaţia sa. Acest lucru a condus la o scădere progresive a ratei mortalităţii şi internărilor în spital în stare gravă din cauza virusului.
Cu toate acestea, guvernul israelian a făcut apel către populaţie să rămână precaută în faţa noilor variante ale coronavirusului, după ce la începutul acestei săptămâni au fost identificate primele două cazuri de infectare cu tulpina braziliană şi a avertizat despre un prim caz descris drept o "variantă chiliană".
Acest lucru se întâmplă cu mai puţin de trei săptămâni înaintea datei stabilite pentru începerea revenirii turiştilor străini. Israelul a interzis accesul vizitatorilor cu viză turistică, după debutul pandemiei, dar intenţionează să primească grupuri limitate de persoane vaccinate, începând cu data de 23 mai.