Ion Țiriac: „Simona este foarte rapidă, dar încă nu se deplasează destul de bine”
„Acum două săptămâni, după Roland Garros, când nu a jucat cum şi-a dorit, s-a antrenat foarte bine. După primele 2-3 meciuri am văzut că joacă tot mai bine şi i-am zis, dacă o deplasezi pe Serena, ai şanse. Foloseşte mai mult armele proprii, reverul cu două mâini în lung de linie. Simona este foarte rapidă, dar încă nu se deplasează destul de bine, dar a progresat aici, a stat mai aproape de linie şi a avut abilitatea de a juca demivoleuri. A jucat fix ce trebuia să joace. România este o ţară de 22 de milioane, Simona este principala personalitate sportivă, cred că performanţa ei va aduce la tenis încă 10.000 de copii, sper să fie aşa", a declarat Ţiriac, la Eurosport, conform News.ro.
Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: News.ro
Etichete: Wimbledon , simona halep , Ion Țiriac , halep
Dată publicare: 13-07-2019 19:47