Gimnastele britanice care își acuză antrenorii de abuzuri. Legătura cu Nadia Comăneci
Una din gimnastele care au lansat acuzații publice și se pregătește să le susțină la tribunal este Claire Heafford. Ea a spus că a fost victimă a abuzurilor și a unui sistem coercitiv, cu pedepse, în anii 90. Alături de alte trei colege din acea perioadă, a trimis o scrisoare Federației Britanice de Gimnastică în care își susține acuzațiile, arată publicația online news.sky.com.
Gimnasta a avut un antrenor care a pregătit anterior alte fete din Rusia, și care au obținut aurul la olimpiade, înainte de a-și continua cariera de antrenor în Marea Britanie.
În perioada anilor 70-80, pe podium dominau gimnastele din Uniunea Sovietică și România, arată sursa citată. Olga Korbut a reușit să transforme gimnastica dintr-o disciplină care aducea a balet, spre acrobații uimitoare.
A urmat apoi Nadia Comăneci, prima gimnastică care a obținut un 10 curat la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976, la doar 14 ani.
Antrenorii români și ruși au ajuns în Marea BritanieAșa se face că antrenorii britanici au ajuns rapid să facă schimb de experiență cu românii și rușii, pentru a învăța cum să obțină performanța de la fetele pe care le antrenau. După căderea comunismului, în 1990, primul val de antrenori români și ruși au ajuns în Marea Britanie, pregătindu-le pe gimnastele de aici.
Gimnasta Claire Heafford susține că o dată cu experiența profesională a antrenorilor din Europa de Est a venit și o anume brutalitate, iar abuzul emoțional a marcat-o mult timp de atunci. Ea este reprezentată de o firmă cunoscută din UK, Hausfeld, și speră să stabilească un precedent prin procesul pe care îl intentează.
Gimnasta engleză nu a făcut însă public niciun nume din rândul antrenorilor din România și Rusia, referitor la acuzațiile sale de abuz.
„Efectul pe termen lung al abuzului emoțional este că simți că nu ai făcut nimic bun și ești un nimic. Nu contează dacă ești campioană olimpică sau ești la un nivel inferior, tot vei ajunge să te simți ca o ratată, pentru că antrenorul vrea să te simți astfel” a spus ea.