Fost medic la Dinamo, atac la Simona Halep: "Nu te mai da 'contaminată', că nu suntem într-un film prost"
Galerie foto
Fost medic al echipei de fotbal Dinamo București, Motoacă a lansat un atac dur la adresa Simonei Halep. Într-un mesaj postat pe Facebook, specialistul în medicină sportivăa afirmat că jucătoarea din Constanța a comis mai multe greșeli care au dus la dopaj.
"Nu s-a informat, nu și-a ales calea singură , a fost sfătuită prost... alegând calea pierzaniei", s-a arătat convins Adrian Motoacă.
De asemenea, fostul medic de la Dinamo s-a arătat convins că Simona Halep pozează în victimă pentru a ieşi basma curată din acest scandal.
"Nu domnilor, nu doar Simona a greşit... greşiţi cu toții!
Societatea româneasca e concepută aşa. Am văzut nenumăratele dezbateri pe tema celor două probe antidopping , dar niciuna nu a ajuns la chintesența faptului.
Simona ca un 'românaş neaoş' a făcut ceea ce face fiecare dintre noi. Nu s-a informat, nu și-a ales calea singură, a fost sfătuită prost... alegând calea pierzaniei.
De ce Simona, la valoarea ei, nu are în staff un medic specialist de medicină sportivă şi are un ORL-ist ( nu sunt 100% sigur, dar se poate verifica)?
De ce Simona, în calitate de sportiv de top și de lot național nu trece pe la INMS (cum e normal pentru restul sportivilor de divizii naționale şi loturi naționale) să îşi faca vizitele medico-sportive, ci doar uneori să îşi ia vreo scutire medicală pentru "presupusele accidentări" (a se vedea doar cazul refuzului de a participa la lotul național în vederea pregătirii Olimpiadei) ?
De ce Simona, deși depistată consecutiv la două probe, refuză să pună capul în pământ ştiind că medicaţia respectivă se dă numai în cazuri medicale grave de anemii severe sau la pacientii cu insuficiența renală gravă (vezi de exemplu persoanele dializate) ?
Dragă Simo , substanța respectivă e un produs sintetic... Nu poate fi luat din aer, precum viroza, nici din mâncare sau băutură, că nu e nimeni nebun să pună aşa ceva scump şi rar în franzela dobrogeană sau în pufuleți ! Nu te mai da 'contaminată', că nu suntem într-un film prost apocaliptic!", a transmis fostul medic dinamovist.