Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Câte trofee de Grand Slam are în total Novak Djokovic

Tenismenul sârb Novak Djokovic, câștigătorul Australian Open 2021, a reușit până în prezent să își asigure 18 victorii de Grand Slam de-a lungul carierei.

Novak Djokovic a câştigat pentru a noua oară în cariera sa turneul Australian Open, în finala căruia l-a învins duminică în trei seturi pe rusul Daniil Medvedev, după o oră şi 53 minute de joc.

Tenismenul în vârstă de 33 de ani, actualul număr unu mondial din tenisul profesionist, reuşise anterior să se impună la Australian Open în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019 şi 2020, iar acum şi-a îmbunătăţit recordul de victorii în primul turneu de Mare Şlem al anului.

Novak Djokovic mai are nevoie de două victorii de Grand Slam pentru a-i depăși pe Federer și Nadal  

Sârbul şi-a trecut cu această ocazie în palmares al 18-lea titlul major, apropiindu-se la doar două succese de elveţianul Roger Federer şi spaniolul Rafael Nadal, marii săi rivali, ambii cu câte 20 de trofee de Grand Slam.

În ceea ce privește partea financiară, după victoria din finala de la Melbourne și câștigarea Australian Open, Novak Djokovic a plecat acasă cu nu mai puțin de 2,13 milioane de dolari, conform Sporting News.

Citește și
Novak Djokovic
Cu câți bani a plecat Novak Djokovic acasă după finala câștigată la Australian Open

Comparativ cu anul trecut, câștigul este mai mic. După ce a câștigat Australian Open 2020, Novak Djokovic a plecat acasă cu 3,12 milioane de dolari.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult