Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cât a câștigat Simona Halep din tenis până acum

După turneul de la Roland Garros, Simona Halep și-a consolidat primul loc în ierarhia mondială și și-a mai adăugat în cont peste 2 milioane de euro, fiind acum pe locul 8 în topul câștigurilor din tenis feminin.

La tenis feminin, liderul câştigurilor este americanca Serena Williams, cu 84.811.149 dolari, urmată la mare distanţă de sora sa Venus Williams (40.585.544) şi de rusoaica Maria Şarapova (38.993.393).

Simona Halep, care a cucerit sâmbătă, la Roland Garros, primul său titlu de Mare Şlem, ocupă locul al 8-lea în această ierarhie, cu venituri totale din tenis în valoare de 26.081.792 dolari.

Spaniolul Rafael Nadal a devenit al treilea jucător din istorie cu câştiguri totale de peste 100 milioane de dolari în urma turneelor la care a participat în cursul carierei sale, informează presa sportivă internaţională.

Pentru cel de-al 11-lea său titlu obţinut duminică la Roland Garros, Nadal a fost recompensat cu un cec în valoare de 2,2 milioane euro (2,58 milioane dolari), veniturile sale totale din tenis ajungând astfel la 100.251.598 dolari.

Citește și
simona halep
Rafael Nadal, despre Simona Halep, după ce a câștigat al 11-lea titlu la Roland Garros

El s-a alăturat altor două vedete ale tenisului mondial care au depăşit anterior bariera de 100 milioane dolari, elveţianul Roger Federer (116.222.182) şi sârbul Novak Djokovic (110.854.762).

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult