Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Handbal România - Ungaria, 29-31. Fetele s-au calificat în semifinale

Echipa naţională, condusă de Cristina Neagu, a pierdut contra Ungariei, în grupa principală a Campionatului European de Handbal feminin. 

UPDATE 23:30 Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat, miercuri seara, în semifinalele Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2018 din Franţa, după ce Olanda a învins Germania cu scorul de 27-21 (13-11), la Nancy, în ultimul meci din Grupa principală 2.

LIVETEXT:

Meciul s-a încheiat 29-31. Daca Olanda bate Germania indiferent de scor sau face egal, România termina pe locul 2 în grupă. Singurul mod prin care România poate fi eliminată e ca Germania sa bată Olanda la peste 12 goluri.

Repriza a doua

Citește și
Cristina Neagu, handbal
Campionatul European de Handbal Feminin, România - Olanda, 24 - 29. Desfășurarea partidei

Minutul 58: 29-31, româncele nu reuşesc să egaleze. La un gol diferenţă, avem încă şanse extrem de mari de calificare

Minutul 55, 28-29, Ardean înscrie cu mare noroc din 7 metri.

Minutul 54, Jucătoarele maghiare măresc diferenţa , este 27-29

Minutul 52. 27-27, fetele au egalat chiar şi fără Neagu

Minutul 51: 26-27. Neagu a călcat strâmb şi are o entorsă, nu mai poate juca

Minutul 48: 25-26, Neagu reduce din diferenţă cu un gol senzaţional.

Minutul 47: 24-26, fetele recuperează şi antrenorul Ungariei cere time-out.

Minutul 45: Dragut intră pe teren şi marchează, 22-26

Minutul 43: 21-25 Ungaria conduce datorită lui Kiss, care apără senzaţional.

Minutul 38: Fetele ratează de 3 ori consecutiv din postura de unu la unu cu Kiss, portarul Ungariei.

Minutul 36: Scorul este 20-21, Pintea a marcat de şapte ori până acum.

Minutul 32: Ungaria în avantaj pentru prima: 17-18. Florica a fost eliminată două minute

Prima repriză s-a încheiat, este 17-17 la pauză după ce Ungaria a egalat în ultima secundă

Minutul 25: Este 15-13, Neagu a marcat 6 goluri din 9 aruncări.

Minutul 22 După un fault comis de Aneta Udriștoiu, Ungaria marchează dintr-o lovitură de la 7 metri. 13-11

Minutul 20: 13-9, Neagu nu poate fi oprită de jucătoarele maghiare.

Minutul 14: Scorul este 10.6. Antrenorul Ungariei, Kim Rasmussen, a cerut time-out

Minutul 14: Crina Pintea marchează pentru a patra oară şi este 9-6

Minutul 10: 8-5, după ce Szimonetta Planéta o faultează pe Lazlo, e eliminată 2 minute iar Neagu transformă lovitura de la 7 metri.

Minutul 9: Scorul este 7-4, Pintea a marcat până acum 3 goluri.

Minutul 8: Jucătoarele maghiare au recuperat şi este 5-4

Minutul 4: Ungaria recuperează şi este 4-2

Minutul 3: 2-0 pentru România după o combinaţie Neagu-Pintea.

Minutul 1: Cristina Neagu a înscris!

Naţionala feminină de handbal a României a reuşit o victorie dramatică în faţa Spaniei, cu scorul de 27-25 (10-12), marţi seara, la Nancy, în Grupa principală 2 a Campionatului European - EHF EURO 2018 din Franţa.

Debutul de meci a fost catastrofal pentru România, care avea un singur gol marcat după aproape 14 minute de joc şi era condusă cu 6-1. Româncele care au comis enorm de multe greşeli, unele de debutante, au început cursa de urmărire şi la pauză ibericele aveau doar două goluri în plus, 12-10.

România a reuşit egalarea abia în min. 41, 15-15, iar un minut mai târziu a trecut la conducere, cu 16-15. Spania a mai avut o revenire şi a condus cu 17-16, dar România a marcat patru goluri consecutive şi s-a desprins la 20-17 (47). Spania nu a renunţat la luptă şi a rămas mereu aproape pe tabelă, însă România s-a impus în cele din urmă cu 27-25.

Crina Pintea a fost desemnată cea mai bună jucătoare a meciului, pivotul naţionalei României marcând şase goluri şi reuşind să aibă o contribuţie majoră pe ambele faze de joc.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult