Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bianca Andreescu a anunţat că nu va mai juca în acest an

Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu, locul 7 WTA, a anunţat, marţi, că nu va mai participa la niciun turneu în acest an.

„Am ajuns la decizia dificilă de a nu participa la turneele pe zgură de anul acesta şi nici la celelalte din acest sezon, pentru a mă concentra asupra sănătăţii mele şi antrenamentelor. Pe cât de greu a fost să ajung la această concluzie, pe atât de mult aştept cu nerăbdare în 2021, inclusiv Jocurile Olimpice; vreau să folosesc acest timp pentru a mă concentra asupra jocului meu, astfel încât să mă pot întoarce mai puternică şi mai bună ca niciodată”, a scris ea, într-o postare pe Twitter, conform News.ro.

Andreescu s-a accidentat la genunchiul stâng la Turneul Campioanelor din octombrie 2019 şi nu a mai evoluat de atunci, ratând atât Australian Open, cât şi US Open, la care era deţinătoarea trofeului.

După australianca Ashleigh Barty, locul I WTA, şi japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA, Bianca Andreescu este a treia jucătoare importantă care declină participarea la ultimul turneu de grand slam din acest an, French Open, amânat patru luni din cauza pandemiei de coronavirus.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult