Barbora Krejcikova, noua campioană de la Roland Garros. Este primul titlu de Mare Şlem din cariera sa
Krejcikova (25 ani), ocupanta locului 33 în clasamentul WTA, reuşise cel mai bun rezultat de până acum la un turneu major anul trecut, tot la Roland Garros, unde a atins optimile de finală, transmite Agerpres.
Cehoaica a participat la cel de-al cincilea turneu de Grand Slam din cariera sa, al treilea pe zgura pariziană. Ea îi succede în palmares polonezei Iga Swiatek, câştigătoarea trofeului la Roland Garros în 2020.
Barbora Krejcikova este prima reprezentantă a Cehiei care intră în posesia Cupei Suzanne Lenglen după Hana Mandlikova (care a jucat sub culorile fostei Cehoslovacii) în 1981.
Trofeul i-a fost înmânat de o legendă a tenisului, Martina Navratilova, cehoaica devenită americană, care s-a impus de două ori la Paris (1982, 1984).
Graţie acestui succes, Krejicikova va urcat luni pe locul 15 WTA, cea mai bună poziţie a sa în ierarhia mondială.
Jucătoarea cehă are în palmares un singur titlu la simplu, obţinut la sfârşitul lunii trecute în turneu de la Strasbourg, unde a învins-o în finală pe românca Sorana Cîrstea.
Barbora Krejcikova va disputa duminică şi finala probei de dublu de la Roland Garros, alături de compatrioata sa Katerina Siniakova, împreună cu care a reuşit să se impună la turneul parizian în 2018.
Ultima jucătoare care a atins în acelaşi an finalele la simplu şi dublu la Roland Garros a fost cehoaica Lucie Safarova, în 2015. Însă ultima care le-a câştigat pe amândouă a fost franţuzoaica Mary Pierce, în 2000.
Ediţia 2021 a Turneului de la Roland Garros este a şasea consecutivă în care campioană la simplu a devenit o jucătoare care nu câştigase anterior un titlu de Mare Şlem.
Ultimele cinci câştigătoare ale trofeului au fost spaniola Garbine Muguruza (2016), letona Jelena Ostapenko (2017), românca Simona Halep (2018), australianca Ashleigh Barty (2019) şi poloneza Iga Swiatek (2020).