Antrenorul echipei Sheffield United, Chris Wilder, a fost amendat. Ce a făcut tehnicianul
Tehnicianul a criticat arbitrajul şi a denunţat "lipsa de respect" arătată de un asistent care a mâncat un sandviş în timpul unei discuţii tensionate de după meci, relatează AFP.
Tehnicianul a fost sancţionat pentru "comportament inadecvat" după "declaraţiile sale din presă" făcute după înfrângerea cu scorul de 3-2 cu Crystal Palace, la 30 ianuarie, a anunţat Federaţia Engleză de Fotbal (FA).
Sandvişul discordiei"Fiecare decizie la limită sau decizie 50/50 este împotriva noastră, iar dacă cu asta trebuie să ne confruntăm de acum până la sfârşitul sezonului, o vom face", a declarat Wilder după meci. "Dar nu voi trece neobservat, fără să spun ceva. M-am dus la arbitru şi i-am spus acest lucru”.
Tehnicianul în vârstă de 56 de ani, care a preluat în decembrie conducerea echipei din Premier League, a atras atenţia presei în special atunci când a criticat atitudinea unuia dintre asistenţii arbitrului Tony Harrington în timpul schimbului verbal care a urmat meciului.
"Unul dintre asistenţii săi mânca un sandviş în acel moment, ceea ce, din punctul meu de vedere, reprezintă o lipsă totală de respect. Sper că s-a bucurat de sandvişul său în timp ce vorbea cu un antrenor din Premier League", a spus el.