30 de ani de la moartea marelui Ayrton Senna. Brazilia își omagiază campionul. "Era un tip simplu" | FOTO
Galerie foto
La exact 30 de ani de la moartea lui Ayrton Senna, Brazilia aduce un omagiu unuia dintre cei mai mari idoli ai săi, o mândrie naţională a cărei aură este comparabilă cu cea a "Regelui" Pele.
Fanii triplului campion mondial de Formula 1 (1988, 1989 şi 1991) sunt aşteptaţi să vină pe tot parcursul zilei de 1 mai la mormântul său din cimitirul din Sao Paulo, oraşul în care Senna s-a născut, unde a fost înmormântat în 1994, la vârsta de 34 de ani, după tragicul accident suferit pe circuitul italian de la Imola.
"Era un tip simplu, la fel ca noi"Ca în fiecare an de la moartea sa, o cursă de alergare a fost organizată pe circuitul Interlagos, tot în Sao Paulo, unde a câştigat de două ori la sfârşitul carierei sale, în 1991 şi 1993. În ultimele zile, la televiziunile locale au fost difuzate emisiuni de omagiere a celui care a dat numele multor străzi braziliene.
O expoziţie itinerantă intitulată "Eu, Ayrton Senna da Silva - 30 de ani" îşi deschide, miercuri, porţile la Rio de Janeiro, după ce a vizitat alte câteva oraşe braziliene. În cadrul acestei expoziţii, vizitatorii pot asculta vocea pilotului care povesteşte cele mai importante momente din viaţa şi cariera sa, cu ajutorul inteligenţei artificiale.
Pe splendida plajă Copacabana, unul dintre cele mai emblematice locuri din Rio, numeroşi vizitatori şi-au făcut obişnuitele fotografii în faţa statuii de bronz a pilotului, care îl imortalizează pe acesta cu braţele ridicate şi fluturând un steag brazilian.
Marilane Mattos, în vârstă de 66 de ani, îşi aminteşte perfect momentul în care a văzut accidentul de la Imola în direct la televizor, la 1 mai 1994.
"A fost oribil şi mă întristează şi astăzi. Dar prefer să îmi amintesc momentele frumoase. Era un tip simplu, la fel ca noi", mărturiseşte ea, după un selfie în faţa statuii din Copacabana.
"Moştenirea lui a fost în mare parte păstrată"Dincolo de reuşitele sale sportive, moştenirea marelui rival al lui Alain Prost continuă să trăiască în Brazilia prin intermediul Institutului Ayrton Senna, care a fost recunoscut de UNESCO în 2004 pentru proiectele sale educaţionale destinate copiilor din cartierele defavorizate.
"Ayrton spunea mereu că, dacă vrei să schimbi lucrurile, trebuie să începi cu educaţia", a declarat Viviane Senna, sora lui Ayrton şi preşedinta institutului, într-o înregistrare video publicată recent pe reţelele de socializare.
Înfiinţat la şase luni după moartea pilotului, institutul susţine că de el au beneficiat aproximativ 36 de milioane de elevi din 3.000 de oraşe braziliene.
În opinia scriitorului brazilian Ernesto Rodrigues, autorul biografiei "Ayrton, eroul dezvăluit", Senna a lăsat o impresie de neuitat pentru că "a redat stima de sine a brazilienilor" într-o perioadă marcată de crize politice şi economice.
Când a câştigat titlurile sale mondiale, Brazilia tocmai ieşea dintr-o dictatură militară şi traversa o perioadă de hiperinflaţie. "Moştenirea sa a fost în mare parte păstrată. Şi-a dat numele unor bulevarde importante din toată ţara. De fiecare dată când numele său este menţionat, le inspiră brazilienilor o mare mândrie", conchide biograful.