Zeci de elevi din Republica Moldova au petrecut de minune într-o tabără din România
Your browser doesn't support HTML5 video.
Înconjuraţi de brazi, aer curat şi privelişti de vis, cei mici au avut parte de jocuri, concursuri, dansuri şi, evident, de un foc de tabără.
Colegii lor mai mari i-au învăţat meştesuguri tradiţionale, iar la final cu greu s-au lăsat porniţi spre case.
Școală de vara le-a umplut sufletele de bucurie elevilor de peste Prut, veniți să își petreacă vacanță în tabăra Căprioara din județul Dâmbovița. Însoțitorii lor au avut grijă să nu le lipsească nimic și le-au umplut zilele cu activități care de care mai interesante.
Nina Tonu: "Copiii au învățat să scrie, au avut lecții de caligrafie, au pictat pe pietre, am avut și drumeții aici, în zonă."
În tabără s-au legat și prietenii de lungă durată între copii din România și cei veniți din Republica Moldova. Aceștia au avut ocazia să socializeze, să facă schimb de experiență, să cânte și să danseze împreună.
Tânără: "În prima seară pot să spun că ne-am împrietenit cu majoritatea, toți suntem la fel, vorbim aceiași limba, iar faptul că este puțin accentul diferit nu este o mare problemă. Când o să plecăm o să rămână aici o parte din noi, o nostalgie".
Tinerii și-au pus pe ei straiele populare specifice zonei și au cântat cât i-au ținut plămânii cântece din folclor.
Copiii de peste Prut așteaptă acum cu nerăbdare că în următoarea vacanță să revină în România, iar gazdele le-au promis că pe viitor le vor arăta și alte locuri frumoase din țara noastră.