VIDEO viral, Pasajul Ciurel. Un autobuz urcă pe trotuar pentru că şoseaua e prea îngustă
Sorin Ioniță, director al organizației non-guvernamentale Expert Forum, a publicat pe Facebook o înregistrare VIDEO care a devenit rapid virală, înregistrând peste 340 de distribuiri în doar o oră de la postare.
În acest clip se vede cum autobuzul, aflat într-o curbă, este forțat să urce pe trotuar pentru a evita impactul cu stâlpii de pe mijlocul drumului.
”Şi celebrul clip cu autobuzul care n-are loc pe noul pod Ciurel, ctitoria Oprescu-Firea (thks autorului). Acuma, şi podul şi autobuzul aparţin dnei Firea, deci cred că-i va pune la masă ca să negocieze ca băieţii, să nu mai facă atâta, scuzaţi, panaramă …” - a scris pe Facebook Sorin Ioniță.
Pasajul Ciurel din București a fost inaugurat în 19 septembrie, după 13 ani de așteptare.
Cu o lungime de aproximativ 1 kilometru, construcţia conţine 3 poduri, trece peste Dâmbovița şi face legătura între două zone extrem de aglomerate, Militari-Crângași şi centru.
Spre centura Capitalei şi mai apoi spre autostrada București-Pitești trebuie, de altfel, să ducă podul, conform proiectului.
Doar că, momentan, artera principală se opreşte într-un morman de moloz. Pe partea cealaltă, pentru şoferii care vor veni cândva de pe A1, au fost montate deja indicatoare.
Primarul general Gabriela Firea a reproşat întârzierile apărute la acest proiect proprietarului unei case din zonă, membru al Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, care a atacat în instanţă autorizaţia de construire. Firea a spus că proiectul, demarat în urmă cu aproape 14 ani, ar fi trebuit să fie gata demult, dar că a fost blocat în instanţă aproape 10 ani.
Ea a mai menţionat că în momentul în care a preluat fotoliul de primar general, proiectul era realizat doar în proporţie de 10%.