Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vești bune pentru cei care vor să înfieze copii. Procedurile de adopție, simplificate de autorități

Your browser doesn't support HTML5 video.

Autoritățile au modificat legea și au simplificat procedurile, astfel încât cei care își doresc să adopte un copil să își poate îndeplini mai repede visul de a deveni părinți.

Cu cât copiii ajung mai mici într-o familie, cu atât li se măresc șansele să se integreze, spun specialiștii. Studiile ne arată însă, un adevăr trist: un copil, petrece în medie, 7 ani și jumătate, în sistemul de protecție.

Andreea a mai încercat să adopte un copil, acum câţiva ani, dar a renunţat din cauza timpului foarte mare de aşteptare. Acum a demarat din nou procedura, dar nu este foarte optimistă.

Andreea: "Noi nu avem voie să facem nimic, stăm acasă şi aşteptăm telefonul direcţiei. Când sistemul informatic ne face potrivirea cu un copil, atunci suntem sunaţi. Mie mi-au zis că durează între 4 şi 5 ani să mă sune prima dată."

Până acum cei care doreau să înfieze un copil primeau un atestat de familie adoptatoare care era valabil doar 2 ani. Dacă în acest timp nu li se găsea copilul potrivit, erau nevoiţi să o ia de la capăt cu toate procedurile. De acum atestatul va fi valabil 5 ani. În plus, vor putea fi adoptaţi şi copiii care au peste 14 ani.

Citește și
Adulți cu un copil
Copii oferiți spre adopție, prezenți în sistem cu diagnostice grave fictive, pentru a nu fi adoptați. Anchetă de amploare

Oana Bâzgan, initiatioare proiect: "Aveam situaţii în care aveam grupe de fraţi. unul de 3 ani, unul de 7 şi unul care împlinea 14 ani şi care puteau fi adoptaţi împreună, iar în momentul în care unul dintre ei împlinea 14 ani, toţi ceilalţi deveneau neadoptabili."

În acest moment, aproape 8 mii de copii au nevoie de un cămin. Şi 2.600 de cupluri doresc să adopte. Poate vor fi mai multe după ce va fi simplificat şi modul prin care un copil este declarat adoptabil.

Oana Bâzgan, iniţiatoarea proiectului: "Se elimină căutarea rudelor până la gradul al 4-lea. Aceste rude sunt căutate în prezent de 2 ori. Ori, dacă le-am întrebat întrebat deja prima dată la intrarea copilului în sistem dacă vor să se ocupe de creşterea şi îngrijirea acestui copil şi ele au refuzat, este o perioadă extrem de birocratică care nu aduce valoare".

Noile modificări aduse legii şi promulgate deja spun că o singură dată vor mai fi întrebate rudele dacă sunt de acord cu adopţia. Astfel, responsabilii vor câştiga timp preţios, ca să le poate găsi mai uşor un cămin copiilor.

Pentru părinţi, modificările vin la pachet şi cu un condediu de acomodare mai bine plătit, asemanatator celui de creştere a copilului, plus stimulente financiare.

Potrivit unui studiu, un copil petrece în medie 7,5 ani în sistemul de protecţie. Anul acesta, până în septembrie, au fost adoptaţi numai 744 de copii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult