Unele firme din Olanda importă carne refrigerată, o congelează din nou, îi schimbă data valabilităţii şi o vând în România
Şeful ANPC, Horia Constantinescu, vorbeşte despre o practică a unor firme olandeze de a importa produse refrigerate din America de Sud şi a le congela apoi, schimbându-le data valabilităţii şi vânzându-le pe piaţa din România.
ANPC arată, într-un comunicat de presă citat de News.ro, că, în urma acţiunilor de verificare desfăşurate de Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov la unităţile de alimentaţie publică din zona comercială Piaţa Alba Iulia din sectorul 3 al Capitalei (Bd. Decebal şi Bd Basarabia), a fost extins controlul la furnizori ai acestora. Mai exact, acestea au pornit de la verificările efectuate la SC Arogant SRL (Restaurantul ”Arogant”), unde au fost constatate deficiente la produsele din carne ambalată cu care era aprovizionată unitatea.
”Cred că unele dintre regulamentele europene nu sunt traduse în olandeză. Mă miră acest fapt, pentru că, nu de puţine ori, Olanda ne-a scos la tablă să ne explice cum este cu Europa, ce avem de respectat şi, ascultându-ne, pe noi, ca la şcoală, ne-au lăsat corijenţi. Interesant este că pretinşii profesori par repetenţi la materiile importante ce ţin de siguranţa consumatorilor, de viaţa şi de sănătatea acestora. Nu ştiu dacă ceea ce fac anumiţi operatori economici olandezi este un mod de lucru acceptat şi pentru piaţa din ţara lor”, afirmă Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.
El susține că este încălcat Regulamentul 853/2004 cu privire la comercializarea produselor din carne sau peşte.
”Probabil, mii de tone de produse provenite din America de Sud sunt achiziţionate de aceste firme, în variantă proaspătă, în sensul refrigerat, nu congelat, sunt transportate în Olanda şi congelate acolo, la câteva luni de la punerea lor pe piaţă, în ţara de origine - congelate lent, având în vedere acumulările de sânge, lichid şi gheaţă din interiorul ambalajelor, precum şi arsurile de congelare evidente - şi vândute, apoi, pe piaţa din România, cu toate că acest lucru, repet, este strict interzis de actele normative europene. Mai mult decât atât, aceştia emit documente şi prelungesc termenul durabilităţii minimale sau de expirare, cum se spune în mod popular, cu încă un an, cel puţin”, a arătat şeful ANPC.
Furnizorii controlaţi au fost: SC Oceanis Seafood Europa SRL - Depozit Popeşti Leordeni şi SC Rompex Distribution SRL - depozit sat Cosoba, comuna Cosoba, judeţul Giurgiu.
În urma acţiunii au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman circa 2,8 tone de carne, urmând ca verificările documentelor celor două companii să continue în zilele următoare. Produsele retrase de la comercializare au fost sigilate, până la finalizarea documentului de control, urmând să fie predate către o firmă de neutralizare.
Comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au constatat că la depozitul situat în judeţul Giurgiu angajaţii operatorului economic prezenţi în unitate au refuzat, la început, accesul în perimetrul de desfăşurare a activităţii a organelor de control, o parte din produse aveau eticheta aplicată pe care data durabilităţii minimale era depăşită, produsul fiind refrigerat, la aceleaşi produse, eticheta aplicată pe bax menţiona prelungirea datei limită de consum iniţială şi schimbarea stării termice în produs congelat, uşa depozitului şi perdeaua frigorifică aveau cantităţi considerabile de gheaţă în exces şi urme de şoc mecanic pe exteriorul uşii de depozitare.
Totodată, o altă parte din produse, importate din America de Sud, purta o dublă etichetare similară: cea a producătorului, care menţiona produsul refrigerat, cu o anumită dată a durabilităţii minimale şi cea a distribuitorului, pentru un produs congelat, cu o altă dată de expirare (neconcordanţa se referă la informaţiile legate de producţie, ambalare şi dată limită de consum în sensul în care distribuitorul nu respecta recomandările, condiţiile de păstrare/ depozitare şi de consum atribuite de producător).