Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ultimele locuri din România unde mănânci pe săturate cu mai puțin de 10 lei. Ciorbe la 1,5 lei și fripturi la 3 lei

Mii de studenți au posibilitatea de mânca zilnic un prânz gătit, alcătuit din trei feluri, cu mai puțin de 10 de lei. Este vorba despre cantine studențești precum cele administrate de ASE în București sau Universitatea Gheorghe Asachi din Iași.  

Cantinele studențești au rămas ultimele locuri din România în care tinerii mai pot mânca la prețuri foarte mici, care sunt de-a dreptul incredibile dacă ne raportăm la cât au ajuns să coste alimentele în ziua de azi.

Așa a ajuns Cantina Moxa, de pildă, din cadrul Academiei de Științe Economice București, să ofere studenților săi mâncare gătită la prețuri aproape simbolice.

Iată ce puteau alege studenții ASE din meniul de pe 31 octombrie 2023, potrivit site-ului instituției: ciorbă de fasole (400 gr) la 1,53 lei sau ciorbă de văcuță a la grec (60/340 gr) la 4,91 lei, piept de pui la grătar (100 gr) la 3,86 lei, ceafă de porc pe plită (100 gr) cu 3,12 lei, chiftele prăjite (90 gr) la 2,09 lei, păstrăv la grătar cu mămăligă (200/150 gr) cu 8,46 lei etc.

La garnituri găsim pilaf cu ciuperci (250 gr) la 2.06 lei, piure de cartofi (200 gr) cu 1,33 lei sau cartofi cu usturoi la cuptor (200 gr) la 1,15 lei, în timp ce o salată de castraveți murați (150 gr) costă 1,46 lei.

Citește și
cantina
Descoperirea îngrozitoare făcută de un băiat care și-a luat mâncare de la cantina școlii. Ce se afla, de fapt, în farfurie

Desertul de marți era budinca de macaroane (250 gr), la 4,39 lei, iar o apă minerală costă 1,52 lei la 500 ml sau 3,01 lei la 2 l, pentru o apă plată.

Prețurile sunt puțin mai mari la Cantina Restaurant Cihoschi, aflată tot în cadrul ASE București, dar vorbim despre o diferență de câțiva lei în plus la nota finală- 3 lei o ciorbă de fasole, 6,10 lei o ceafă de porc, 2,26 lei cartofii la cuptor și 8,6 lei budinca de macaroane, de exemplu, pentru un prânz complet la 20 de lei.

”Mă gândesc la studenți ca și cum ar fi parte din familia mea”

Prețuri desprinse parcă din alte vremuri au și studenții de la Cantina Universității Tehnice Gheorghe Asachi din Iași (TUIASI), după cum ne arată cei de la Ziarul de Iași.

Spre exemplu, o ciorbă de perișoare costă aici 4, 7 lei, un cotlet de porc la tavă –5, 25 lei, chifteluţe din carne de porc – 4, 7 lei, o friptură din ceafă de porc – 5, 1 lei, un şniţel din piept de pui – 5, 85 lei, o friptură din carne de vită – 4,3 lei, o tochitură din ceafă de porc, cu ou, brânză şi mămăligă – 8,8 lei.

Şi garniturile sunt la fel de ieftine. O porţie de piure de cartofi costă 1,5 lei, pilaf din orez – 1,5 lei sau cartofi rumeniţi la cuptor – 1,5 lei. O salată din varză albă costă doar 1 leu, gogoşari în oţet –1,88 lei sau castraveţi în oţet – 1,25 lei. O apă plată la 500 ml costă 2 lei , iar un suc natural de mere, de 200 ml – 4 lei.

Deserturile sunt şi ele la preţuri foarte mici. Un ecler cu ciocolată costă 3,76 lei, o ruladă diplomat sau din caramel –3,4 lei, iar rulada de ciocolata – 4,35 lei.

„Credeți-mă că nu fac din ochi nimic niciodată și mereu mă gândesc la consumatori ca și cum ar fi parte din familia mea. Nu poți hrăni atâția oameni oricum, te gândești că ei trebuie să revină sănătoși și fericiți aici. Pentru studenți chiar contează foarte mult această cantină, cum bine știm,  majoritatea nu își permit să mănâne doar prin oraș”, spune Valerica, o femeie care lucrează de 32 de ani ca bucătar șef la cantina din Iași.

   

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult