Răspunsul unui băiat întrebat despre cărțile pe care le-a citit: „N-am ce face cu ele”

×
Publicitate

Ficțiune murată sau basme-n saramură, sunt doar două dintre produsele puse la vânzare pe o tarabă în Piața Obor din Capitală.

Câțiva tineri, reprezentanții unei librării, au adus cărțile în mijlocul legumelor și fructelor pentru a încuraja românii să citească.

Suntem pe ultimul loc în Europa când vine vorba de citit și 4% dintre cei care totuși parcurg zilnic câteva rânduri nu dedică lecturii, mai mult de 5 minute pe zi. Iar unul din 5 români recunoaște că nu a citit niciodată o carte întreagă.

O dietă mentală echilibrată ar trebui să conțină și o doză zilnică de lectură, spun tinerii vânzători. Mica tarabă cu cărți le oferă clienților din Piață Obor o mulțime de variante, de la cărți de dezvoltare personală, până la povești, poezie, române de amor sau rețete. Preocupați de murături, timp de o oră cât am stat noi în jurul tarabei cu cărți, nimeni nu a venit să-și încarce plasele cu provizii de lectură pentru toamnă.

Suntem mari consumatori, de aproape orice, însă nu și de citit. Unu din doi români recunoaște că anul trecut, în 2018 nu a lecturat nici măcar o carte, iar asta ne trimite direct pe ultimul loc în Europa când vine vorba de cât de mult citim. Iar 1 din 5 români mărturistește că nu a citit o carte întreagă niciodată în viață. Dar oare care este motivul?

Citește și
O familie din Iași a primit o casă nouă după un incendiu devastator. Locuința a fost construită din donații
O familie din Iași a primit o casă nouă după un incendiu devastator. Locuința a fost construită din donații

Reporter: Când ați citit ultima carte?
Bărbat: ”Când eram în liceu, acum 20 de ani”.

Conform Eurostat, timpul este cel mai des invocat motiv pentru care românii nu citesc.

tanar carti

Reporter: Care e ultima carte pe care ai citit-o?
Tânăr: Pe care am început-o poate.
Reporter: Mara e singură carte pe care ai început-o?
Tânăr: Da.
Reporter: Câţi ani ai?
Tânăr: 15.
Reporter: Îţi cumperi vreo carte azi?
Tânăr: Nu, am multe acasă, dar sincer n-am ce face cu ele.

Și mai puțin de 10 % dintre români parcurg câteva rânduri dintr-o carte o dată pe lună, iar dintre aceștia doar 4% citesc zilnic și maximum 5 minute. Timpul mediu alocat lecturii ne plasează pe penultimul loc în clasamentul european.

Încurajarea deschiderii unei cărți este cel mai important pas în educația copilului încă dinainte să cunoască literele, spun specialiștii.

În lipsa unor strategii coerente pentru încurajarea cititului din partea statului, mai mulți tineri au decis să se implice pe cont propriu.

Loredana, o tânără iubitoare de lectură a organizat o campanie pe ruta tramvaiului 1 din București. Timp de 3 săptămâni, din ce peste 30.000 de călători care au folosit acest mijloc de transport, câteva sute au răsfoit cel puțin una dintre cele 100 de cărți de poezie contemporană.

Articol recomandat de sport.ro
Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
Elena Ionescu se iubește cu un fost fotbalist de la FCSB! Diferența de vârstă este uriașă
Citește și...
O familie din Iași a primit o casă nouă după un incendiu devastator. Locuința a fost construită din donații
O familie din Iași a primit o casă nouă după un incendiu devastator. Locuința a fost construită din donații

Soarele a răsărit din nou pe strada unei familii din Iași, care a avut parte de o mare surpriză. După ce casa le-a fost distrusă de incendiu, oamenii au primit cadou o nouă locuință, complet mobilată.

Oameni din întreaga lume au stins sâmbătă seară luminile, timp de o oră, pentru a marca „Ora Pământului”
Oameni din întreaga lume au stins sâmbătă seară luminile, timp de o oră, pentru a marca „Ora Pământului”

Oameni din întreaga lume au stins sâmbătă seară luminile, timp de o oră, pentru a marca „Ora Pământului”, cel mai mare eveniment dedicat mediului.

Târg caritabil în Iași, dedicat animalelor fără stăpân. Cu banii strânși vor fi cumpărate hrană și tratamente medicale
Târg caritabil în Iași, dedicat animalelor fără stăpân. Cu banii strânși vor fi cumpărate hrană și tratamente medicale

La Iași, oamenii au ocazia să facă o faptă bună în aceste zile, la un târg dedicat animalelor fără stăpân. Pot cumpăra jucării, bijuterii, haine sau ornamente pentru Paște, făcute manual.

Recomandări
Trump afirmă că SUA poartă negocieri cu Iranul ”în mod direct și indirect”: 20 de nave cu petrol trec prin Strâmtoarea Ormuz
Trump afirmă că SUA poartă negocieri cu Iranul ”în mod direct și indirect”: 20 de nave cu petrol trec prin Strâmtoarea Ormuz

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat duminică seara că „multe ținte” au fost distruse în Iran și că este încrezător în producerea unei „schimbări de regim”.

Viitura pe râul Putna, în plină desfășurare. RO-Alert de inundații în județul Vrancea. Autoritățile se mobilizează
Viitura pe râul Putna, în plină desfășurare. RO-Alert de inundații în județul Vrancea. Autoritățile se mobilizează

Vârful maxim al viituri formate pe râul Putna, la Mircești, este în plină desfășurare până luni, 30 martie, la ora 12.00, cota de inundație fiind depășită cu circa 40 de cm, a anunțat Administrația Apele Române.

Vânzările de locuințe au scăzut din cauza prețurilor ridicate și a instabilității economice. „Soluția ar fi răbdare”
Vânzările de locuințe au scăzut din cauza prețurilor ridicate și a instabilității economice. „Soluția ar fi răbdare”

În primele două luni ale anului s-au vândut cu 20% mai puține locuințe față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.