Trei copii locuiesc cu mama lor pe străzi: „Îmi doresc mâncare caldă, ca să nu amețim de foame”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mult timp au locuit pe străzi şi prin depozite, iar de câteva luni dorm într-o casă care nu are uşă sau ferestre. Unul dintre copii, grav bolnav, este imobilizat într-un scaun cu rotile. Femeia, în vârstă de 49 de ani, spune că-şi doreşte o cămăruţă unde să poată dormi la căldură şi să nu mai rabde de foame.
Femeia povesteşte cu tristeţe în glas că este disperată, dar nu a apelat la autorităţi de frică să nu rămână fără copii. Cei trei au 5, 13 şi 14 ani, iar ziua bat străzile alături de mama lor, în speranţa că vor căpăta de mâncare.
Dacă doriți să îi ajutați, puteți contacta familia la telefon: 0747.332.868
Reporter: „Sunt zile în care nu mănâncă?” Gabriela Cojocaru, mama copiilor: „Doamne, dar ameţim pe drum. Ne punem pe bancă, că nu mai putem. Soţ am avut, dar de la necazuri şi-a luat lumea-n cap şi a plecat şi nu mai ştiu nimic de el. De patru luni stăm aici şi când a fost frigul mai tare aici eram."
Cel mai mare dintre copii s-a născut cu o malformaţie şi nu poate umbla. O asociaţie umanitară a aflat de cazul său şi i-a donat un cărucior cu rotile. Copiii îşi doresc să înveţe carte, însă mama nu are cum să se descurce şi să-i ţină în şcoală.
Copil: „Îmi doresc să avem o casă, să ne spălăm şi noi să mănânc o mâncare caldă, că aici nu avem unde.” Reporter: „Jucării aţi avut vreodată?” Copil: „Nu am avut. Nu m-am mai spălat de două luni şi mi-aş dori."
Reporter: „Ţi-a plăcut la şcoală cât ai fost?” Cojocaru Leonard: „Mi-a plăcut şi aş vrea să merg din nou. Îmi pare rău că nu mai merg. Posibilităţi nu sunt să merg la şcoală.” Reporter: „Când ai mâncat ultima oară dulciuri?” Leonard: „Demult, demult tare.Sunt zile în care nu mâncăm deloc o zi întreagă, poate şi 2."
Oamenii din zonă îi ajută cum pot.
Maria Stafie, localnică: „I-am văzut pe bănci şi plângea femeia că le e foame şi nu are ce să le dea să mănânce. I-am chemat sus şi le-am dat să mănânce. Le mai dau câte un pacheţel. Mai vin din când în când şi le dau mâncare. Merită ajutaţi că sunt copii pe drumuri."
Monica Sofron, Asociaţia umanitară Codrin: „Sunt cuminţi, sunt curaţi şi chiar merită să fie ajutaţi. Din păcate, situaţia şi viaţa ne face să-i marginalizăm, să-i etichetăm. Măcar nu cer ajutor. Aflăm de ei şi mergem să-i ajutăm. "
Pentru familia extrem de sărmană, orice ajutor este mană cerească.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!