Tradiții și obiceiuri pentru Floriile catolice. Ce e bine să faci pentru a alunga răul din casă
De asemenea, tot în ziua Floriilor, cei care țin post au dezlegare la pește.
Tradiții de Floriile catoliceDuminică dimineață, credincioșii duc la biserică ramuri de salcie care sunt sfințite de preoți.
Ulterior, participanții la slujbă iau crenguțele acasă și le așează lângă icoane. Se consideră că salcia are puteri nebănuite și că este de folos în caz de boală sau necaz, potrivit traditii-superstitii.ro.
Potrivit unei legende, Fecioara Maria, vrând să-l vadă pe Iisus care tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul spre ei din cauza unei ape mari care i-a apărut în cale. Maica Domnului s-ar fi rugat de toate buruienilor să o treacă apa, însă doar salcia a ajutat-o. Așa că Fecioara Maria a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.
De asemenea, salcia amintește de ramurile de finic și măslin cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim.
În unele zone din țară, crenguțele de salcie sunt puse și la mormintele rudelor, iar unele persoane le leagă în jurul mijlocului pentru a scăpa de dureri și pentru a avea rezistență de muncă.
Obiceiuri de Floriile catoliceCredincioșii păstrează obiceiuri de Floriile catolice menite să atragă binele.
În unele regiuni, gospodinele coc atâtea pâini de grâu câți membri are familia, iar formele și dimensiunile variază conform vârstei celor din familie. Pâinile se vor da de pomană celor săraci pentru a fi feriți de necazuri.
La miezul nopții dintre sâmbătă și duminica Floriilor, fetele fierb apă cu busuioc și se spală cu ea pe cap a doua zi pentru a avea un păr frumos. Apoi pun apa la rădăcina unui copac înflorit și spun: „Cât de frumos este părul înflorit, așa de frumoasă să fiu și eu. Cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!”
Tot în ziua de Florii, femeile scot hainele și veșmintele la aer curat și le scutură simbolic de praf pentru a alunga răul.
Sursa: traditii-superstitii.ro
Etichete: catolici , duminica floriilor
Dată publicare: 02-04-2023 09:29