Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Cum va fi anul 2019, potrivit credinței populare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este zi de mare sărbătoare pentru creștini, care îl prăznuiesc sâmbătă pe Sfântul Ilie, considerat ocrotitorul recoltelor.

Într-o localitate din Dâmbovița, petrecerea a început încă de vineri seară.

Cu un spectacol impresionant pe cer, aşa a fost marcată sărbătoarea Sfântului Ilie în comună Gura Ocniței din Dâmboviţa. An de an, oamenii locului păstrează cu sfinţenie obiceiurile şi tradiţiile. Şi nici de această dată nu au lipsit jongleriile cu foc.

Vremea, nu foarte prietenoasă, nu i-a speriat pe localnici.

Localnic: "Şi Sf. Ilie se spune, se ştie din moşi strămoşi, că este cel care aduce focul şi fulgerele. De Sfântul Ilie dacă tună alunele nu se fac."

Printre cei prezenţi şi-a făcut apariţia şi un personaj care face trimitere la Sfântul Ilie. Aflat într-o caleașcă trasă de un armăsar falnic, le-a adus veşti bune oamenilor.

Citește și
Sfantul Ilie
Sfântul Ilie 2019, tradiții și superstiții. Ce nu e bine să faci în această zi

Localnic: "Va fi un an bun. Un an ploios, dar bun!"

Lorelai, îndrăgita câştigătoare a ediţiei de acum doi ani a emisiunii Romanii au talent, i-a încântat pe spectatori.

Sfântul Ilie este sărbătorit în fiecare an pe 20 iulie.

Sorin Ioniţă, organizator: "De Sfântul Ilie dacă tună şi ploua anul este mănos, bogat, plin de roade."

Petrecerea va continua şi duminică.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult