Țările UE au început deja să emită certificate verzi. România stă după parlamentarii care tot amână discuțiile
Your browser doesn't support HTML5 video.
Printre aceste prime state apare Bulgaria, dar nu și România. Noi am trecut deocamdată de primele teste, dar mai avem nevoie de platforma de unde putem descărca documentul, până pe 1 iulie.
Pentru asta, legislația europeană trebuie transpusă în cea națională. Senatorii au amânat de mai multe ori discuțiile.
Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia sunt țările care au început să emită certificatele verzi, documentul prin care vom putea circula mai ușor în interiorul Uniunii, fără să mai fie necesară carantina.
România a trecut abia de faza de testare. Vom putea descărca certificatul verde european de pe un site web, la care lucrează acum Serviciul de Telecomunicații Speciale. Doritorii vor completa întâi un formular.
Certificatul verde îl vom putea păstra în telefon ori pe mail în format digital sau îl vom putea imprima pe o foaie. Vor fi trei tipuri de astfel de documente, așa vor arăta, unul pentru cei vaccinați, unul pentru cei cu un test negativ, PCR sau rapid, și unul pentru cei care au trecut prin boală în ultimele 6 luni. Toate vor avea acest cod QR, care va fi scanat de autoritățile din țările în care vrem să călătorim.
Cătălin Chircă, STS: ”Vor verifica datele cu actul de identitate pentru a fi persoana respectivă și, în același timp, aplicația va face validarea dacă este un certificat autentic. Acel cod QR nu va cuprinde informații personale, sunt doar informații esențiale de identificare: nume, prenume și data nașterii și ele vor fi semnate electronic”.
STS a testat certificatul care urmează să fie eliberat de România
STS a testat deja cu succes interconectarea bazelor de date și a colaborat cu Letonia, pentru a se asigura că un certificat emis de noi poate fi verificat de alte țări. Tot procesul implică interogarea a două baze de date.
Cătălin Chircă, STS: ”Registrul de vaccinări în care se regăsesc toate persoanele care s-au imunizat, iar cea de-a doua este cea a aplicației Corona Forms, tot o aplicație dezvoltată de noi pentru Ministerul Sănătății, în care sunt înregistrate toate testele pozitive sau negative realizate pe teritoriul național”.
Ștefan Turcu, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene: ”Este vorba despre o colaborare la nivel european, e foarte importantă, între toate cele 27 de state membre plus Comisia Europeană. Fiecare stat membru primește câte un milion de euro pentru a se conecta la baza de date de la nivel european”.
În privința copiilor, Comisia Europeană recomandă să nu stea în carantină dacă nu sunt nevoiți nici părinții, iar cei mai mici de 6 ani să fie exceptați de la testare. Decizia aparține însă autorităților din fiecare țară.
Pentru ca România să poată să emită certificate verzi, legislația europeană trebuie transpusă în cea națională, prin lege, în Parlament.
După ce termenul inițial era la mijlocul lunii mai, certificatul verde ar fi trebuit adoptat miercuri. Senatorii au amânat însă discuțiile pentru încă o săptămână.
Sursa: Pro TV
Etichete: uniunea europeana , romania , certificat verde
Dată publicare: 02-06-2021 19:47