Sute de familii din Dâmbovița, lăsate fără apă în plină pandemie. Oamenii au ajuns la capătul răbdării
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cei de la compania de apă recunosc că sunt probleme cu furnizarea în acele localități. Dar susțin că preţiosul lichid vine pe conductă - însă fie cu presiune scăzută, fie doar la anumite ore.
Localnicii din Suta Seacă au ajuns la capătul răbdării. De câteva zile nu au apă nici la baie, nici la bucătărie.
Oamenii se plâng ca acum nu se mai pot proteja nici de virus.
Tânără: „Secolul 21. Suntem în plină pandemie, ar trebui să ne spălăm pe mâini, dar noi nu avem nici măcar o picătură de apă."
Iar unii folosesc apa strânsă de la ploaie, în butoaie, pentru îngrijirea personală.
Cei de la compania de apă Târgovişte spun că ştiu situaţia din teren, şi că s-a ajuns aici tocmai din cauza consumului mare de apă.
Rezervoarele care alimentează acele localităţi s-au golit, şi până când se vor umple, fie presiunea la robinet va fi scăzută, fie apă va fi furnizata - pentru o perioadă - doar câteva ore pe zi.