Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Suma uriașă strânsă la o licitație cu scop caritabil. Au fost puse la vânzare 17 uși personalizate de artiști

Your browser doesn't support HTML5 video.

65.000 de euro este suma strânsă la o licitație cu scop caritabil, organizată joi seară în Capitală.

Au fost puse la vânzare 17 uși, personalizate de mai mulți artiști care au spus „da” acestei inițiative. Printre ei, actorul Horațiu Mălăele. Cu banii obținuți va fi cumpărat un ecograf performant, care va merge la una dintre clinicile fundației "Inovații Sociale - Regina Maria".

La aniversarea celor 10 ani de la înființarea fundației, organizatorii s-au gândit să strângă bani pentru un ecograf performant, de care vor beneficia, gratuit, persoanele fără posiblități.

Dr. Wargha Enayati, președinte Fundația Inovații Sociale Regina Maria: ”Vrem să fie ținută demnitatea pacienților noștri și să putem oferi servicii care nu trebuie să depindă de câți bani ai și câți nu ai și de aceea am avut nevoie de un ecograf performant pe partea de abdomen.”

La licitație au fost vândute uși din lemn, pe care și-au pus amprenta actori, arhitecți, artiști plastici și fotografi profesioniști, dar și alte creații artistice.

Citește și
festivalul brazilor de craciun
29 de brazi vor fi vânduți în scop caritabil la Festivalul brazilor de Crăciun

Luciana Stanciu, CEO Vikart: ”Avem 17 uși, care vor fi scoase la licitație, restul fiind pictură, sculptură și grafică, însumând o valoare de aproximativ 50.000 de euro.”

Cea mai mare sumă a fost oferită pentru o ușă realizată de Omid Ghannadi, unul dintre arhitecții emisiunii "Visuri la Cheie".

Omid Ghannadi, arhitect ”Visuri la Cheie”: ”Mi s-a și părut și foarte interesant să văd cum aș putea să interpretez o ușă, o ușă care reprezintă 10 ani de deschis uși. Eu și colegii mei, de fapt, ne-am decis să lăsăm un mesaj dincolo de ușă, unul de speranță.”

Bogdana Daradici, artist plastic: ”Ne-au propus ceva util, o ușă albă, pe care noi am avut posibilitatea de a o transforma, de a tipări un mesaj și nu în ultimul rând, scopul final fiind acela de a ajuta."

Printre cei care au achiziționat creațiile se află oameni de afaceri, directori ai unor companii și diplomați.

Reporter: ”Ce veți face cu această ușă?”

Director companie: ”Sincer, nu m-am gândit, dar cu siguranță va ajunge la sediul companiei pe care îl reprezint.”

Suma strânsă la licitație a depășit cu 15.000 de euro ținta pe care și-au propus-o organizatorii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult