România mai bifează un paradox: şcoli ultramoderne, fără elevi
Your browser doesn't support HTML5 video.
Aşa că nu avem numai localităţi fără şcoli, ci şi şcoli modernizate fără elevi, după ce primăriile, au investit în reparaţii şi dotări. Faţă de anul 2007, sunt cu aproape un milion de elevi mai puţin.
În urmă cu peste zece ani, la o școală din localitatea Petrești, Satu-Mare, erau peste 300 de copii. Aşa că în 2011 s-au investit peste 4 milioane de lei în modernizare. Școala are lift şi săli de clasă ultramoderne, însă nu mai are copii.
În şcoală, mai sunt doar clasele 1-4, la care sunt înscrişi în total 40 de copii. În rest, coridoarele sunt pustii.
Părinţii sunt îngrijoraţi pentru că la sfârşitul clasei a 4-a, vor fi nevoiţi să îşi trimită copiii la şcoli din alte localităţi.
Primarul spune că în ultimii ani a asistat neputinicios la plecarea în străinătate a multor părinţi, care şi-au luat şi copiii cu ei.
"Noi am fost foarte optimişti că în 1985 avea 320 de elevi la Petreşti şi am considerat că merită să investim munca şi bani, că eram cea mai bună şcoală din judeţ. Mulţi au plecat și ne pare rău că am ajuns în situaţia aceasta", a declarat Csaba Karadi, primar Petrești. În localitatea Racșa, tot în Satu Mare, învăţau în urmă cu 10 ani 400 de elevi. Acum însă numărul lor s-a înjumătăţit. Ministerul Educaţiei a decis să închidă o şcoală din zonă. Aici, multe familii au plecat, încă de acum 15 ani, în Marea Britanie, Franţa sau Germania. Părinţii şi-au luat apoi şi copiii cu ei. "Din Racșa, aproape 60 la sută din populaţie e în străinătate şi şi-au dus şi copiii cu ei şi i-au înscris acolo la şcoli, de aceea a scăzut şi numărul elevilor", a declarat Toma Betea, primar Racșa.
Doar bunicii au mai rămas în sat cu dorul celor dragi şi multe lacrimi.
"Toţi sunt plecaţi dincolo, nu îi mai vedem decât odată la un an sau doi. E bine acolo, la ce să vină aici? Să îngrijiească de o vacă sau de un porc? N-au la ce să vină, stau acolo să îşi asigure pâinea", au spus niște bătrâni ai căror copii sunt plecați în străinătate.
În judeţul Satu Mare, doar în acest an, vor mai fi închise 9 şcoli. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în ultimii 10 ani în România s-au închis aproape 700 de şcoli.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!