Românii încep să zboare tot mai mult cu bagaje de mână. Cum să-ți pui într-un rucsac haine pe trei săptămâni
Your browser doesn't support HTML5 video.
Trec rapid prin filtrele de securitate și nu mai sunt nevoiți să aștepte suplimentar. Astfel, evită și situațiile neplăcute, când bagajele se pierd ori sunt recuperate după câteva ore sau zile.
În astfel de cazuri, companiile aeriene sunt obligate să plătească despăgubiri.
”Reporter: Cum călătoriți?
Pasager: Cu bagaje de mână, nu de cală. E mai ușor de coborât din avion”.
”Nu mai stai să aștepți până îți vine bagajul din cală și direct pe ușă afară, e convenabil, mai ușor, mai practic, profităm de tot ce este practic”.
Cu bagaje făcute pentru vacanțe scurte sau călătorii de afaceri, cei mai mulți pasageri preferă să călătorească doar cu o geantă de mici dimensiuni, în locul valizelor pe care trebuie să le lase la cală.
Pasager: ”Doar de mână, mergem într-o minivacanță. E mult mai rapid totul. Bagajul de cală mai costă o gramadă de bani, dar noi mergem foarte puțin”.
Dimensiunile permise pentru bagajele de mână se află pe site-urile companiilor aerienePasagera: ”Doar de mână, e mult mai practic și dacă ai ceva în plus, te pune să plătești și de asta nu ne convine”.
Pasageri: ”Avem și un bagaj de cală, un bagaj amândoi, nu vrem să ne stresăm cu plasa pentru lucrurile cosmetice, e mai usor pentru bagajul de cală, plus mai luăm suveniruri, nu mai încap apoi”.
În ultima perioadă, inclusiv companiile de linie au început să vândă bilete de avion fără bagaj de cală.
La Tarom, de exemplu, anul trecut cererea pentru astfel de călătorii a ajuns la 15 la sută, față de 4 la sută în 2021.
Bagajul de mână este inclus în prețul biletului de avion și este cel pe care îl puteți lua la bord. Fiecare companie aeriană are propriile dimensiuni și criterii de greutate, iar bagajul trebuie să se încadreze în limitele impuse. În caz contrar, va trebuie să plătiți o taxă suplimentară de bagaj.
Pe site-urile companiilor aeriene găsiți dimensiunile permise. Zilele trecute, pe aeroportul din Cluj – Napoca, un pasager nu a mai călătorit pentru că avea un bagaj prea mare și a refuzat să plătească în plus.
David Ciceo, președinte al Asociației Aeroporturilor din România: ”Rugăm pe toți pasagerii să verifice condițiile cu compania aeriană legat de compania aeriană, apar situații conflictuale – dacă are bagajul de mână mai mare decât cel permis”.
Cereți despăgubiri companiilor aeriene dacă vă fac neplăceri cu bagajele de calăInternetul este plin de filmulețe despre cum să împachetăm eficient hainele în geamantane mici. De exemplu, această tânără și-a pregătit într-un rucsac ținutele pentru trei săptămâni.
”Încearcă sa folosești fiecare centimetru de spațiu. Folosește interiorul încălțărilor, de exemplu: șosete, lenjerie intimă, costume de baie, curele, orice poate încăpea acolo”.
”Împachetează pantalonii, apoi pune tricoul deasupra, împachetează pe mijloc și se va crea o linie perfectă. Poți să adaugi șosetele și lenjeria intimă. Și așa ai ținuta pentru o zi. Îmi place să rulez totul, pentru că salvează spațiu și nu se șifonează”.
”Să rolăm hainele în troler și se așează mult mai bine și am găsit rucsac foarte încăpător, nu mai trebuie să luăm troler”.
În cazul în care călătoriți cu familia, aveți copii și sunteți nevoiți să luați bagaj de cală, aveți dreptul la despăgubiri dacă întâmpinați neplăceri.
De exemplu, pentru un bagaj pierdut mai mult de 21 de zile primiți contravaloarea geamantanului și a obiectelor din bagaj. Dacă întârzie, compania aeriană o să vă plătească o sumă de bani pentru produsele de strictă necesitate sau contravaloarea obiectelor în cazul în care sunt distruse.