Spitalul făcut din donații la Marie Curie, inaugurat la scurt timp după ce Alexandru Rafila a fost acuzat că îl blochează
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Conceptul unității sanitare, care a costat 50 de milioane de euro este unic în România și se concentrează atât pe nevoile copiilor, cât și pe cele ale părinților lor atât de încercați.
Specialiștii spun, că, atunci când bolnavii sunt tratați în spații prietenoase au șanse mai mari de vindecare. Echipa lucrează deja la un alt proiect și își propune să ridice încă un spital.
Unul câte unul, copiii au lăsat în urma vechea secție de oncologie a Spitalului Marie Curie și s-au mutat în clădirea cea nouă construită din donații.
Iris are trei ani și a fost diagnosticată cu leucemie. Pentru acești copii arhitecta „Asociației Dăruiește Viață” a vrut ca ei să regăsească în spital și o parte din lumea de afară. Așa că au cinema, loc de joacă și spații generoase în care pot alerga. Pentru prima dată de la începutul tratamentului, Iris a făcut primii pași cu mama de mană.
Pe lângă copii, au fost luați în calcul și părinții lor care au și ei locuri dedicate în care pot să stea de vorbă ori să se relaxeze.
10 prunci și mamele lor au ocupat saloanele cu două paturi și foarte important, baie - necesitatea de la care a pornit construcția acestei clădiri în 2018 pentru că bolnavii secției împărțeau o singură toaletă.
În acest moment 50 de copii din secțiile de chirurgie, neurochirurgie și oncologie sunt rezidenții acestei clădiri care a fost construită din ambiția societății civile de a arata că se poate.
Mama unui pacient: „M-a întrebat doamna asistentă dacă am emoții și am zis prima oară nu. Și apoi, când s-a apropiat ora, am luat-o de mână”.
Ruxandra Vidlescu, șef secție oncologie pediatrică: „Înseamnă că pentru ei a început o epocă de mai bine. Odată cu acest sediu vin o serie de echipamente care în mod normal ar fi trebuit să re găsească într-o secție”.
Oana Gheorghiu, cofondatoarea Asociației Dăruiește Viață: „Așteptam ziua asta de foarte mult timp. Sunt foarte multe spații destinate copiilor, spații de joacă, de recreere, o terasă, pentru că până acum au fost practic închiși într-un spațiu foarte îngust”.
Spitalul este mai mult decât o clădire cu 9 niveluri, e o construcție a 350.000 de oameni și a 8.000 de companii, care au susținut acest proiect. Iar povestea merge mai departe. Va urma, pentru că ne dorim să construim o clădire de aceleași dimensiuni, în care să se mute toate secțiile din spital.
Fiecare poate susține această poveste cu un sms la 8864, cu textul SPITAL, care înseamnă o donație lunară de 4 euro. Pentru că atunci când facem bine, ne facem bine! Păula Herlo, Pro Tv.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: bucuresti , spital , cancer , copii , alexandru rafila , bolnavi , blocaj , asociatia daruieste viata , nemernic
Dată publicare: 16-04-2024 08:40