1.500 de persoane, la marșul victimelor Revoluției. Scandări anti-PSD și anti-Dragnea. VIDEO
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
O mulţime impresionantă a mărșăluit sâmbătă seară prin Bucureşti în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989.
Peste o mie de persoane au plecat din Piaţa Victoriei, apoi s-au oprit câteva clipe pe Bulevardul Magheru şi la Piaţa Universităţii, unde au aprins lumânări şi au depus coroane de flori în amintirea celor căzuţi atunci.
Apoi, în Piața Revoluției, punctul final, au fost citite numele victimelor de la Revoluție.
Protestatarii au ieşit din case pentru că nu au uitat ce s-a întâmplat în decembrie 1989 şi nu i-au uitat pe cei care au murit pentru libertatea noastră.
Oamenii nu au uitat şi de măsurile luate de guvernare şi au scandat împotriva PSD-ALDE şi a celor care conduc Guvernul României.
UPDATE 19:45 Numele celor ce au murit la revoluţia din 1989 au fost citite în faţa fostului Palat Regal din Capitală, la finalul unui marş comemorativ de peste două ore.
Printre cei prezenţi în Piaţa Revoluţiei s-au numărat filosoful Mihai Şora şi actriţa Oana Pellea, aceasta din urmă citind o parte dintre listele cu numele eroilor.
Pagini cu numele, vârsta la data morţii, locul în care au fost ucişi şi ocupaţia au fost legate de gardul Muzeului Naţional de Artă - fostul Palat Regal, lângă ele fiind puse candele aprinse.
Înainte de a ajunge în Piaţa Revoluţiei, mulţimea a ţinut un moment de reculegere la Sala Dalles, pentru cei 13 oameni care au murit în acest loc în decembrie 1989.
UPDATE 19:00 Manifestanții au păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluției, apoi s-a cântat imnul.
În acest moment se citesc numele celor care au murit la Revoluție.
UPDATE 18:10 Numărul participanţilor la acţiune a crescut treptat la 1.500 în timpul deplasării din Piaţa Victoriei către Piaţa Universităţii. Oamenii au scandat lozinci care au fost auzite şi în zilele revoluţiei - "Libertate!", "Jos comuniştii!" şi "Timişoara!" - dar şi mesaje strigate la protestele din ultima perioadă - "PSD - ciuma roşie!" şi "Nu vrem sa fim o naţie de hoţi".
De asemenea, unii dintre oamenii din coloană le-au strigat jandarmilor "Ruşine să vă fie!" şi "Slugile lui Dragnea".
La intrarea pe bulevardul Magheru, cei aflaţi în marş au fost rugaţi sa nu mai scandeze mesaje politice, dar acestea au continuat. La un moment dat, nemulţumiţi că le este alocat doar un sens de mers pe Magheru, oamenii au strigat "Vrem trei benzi!".
Pe timpul deplasării coloanei de manifestanţi din Piaţa Victorie spre Piaţa Universităţii au fost impuse restricţii temporare de circulaţie pe bulevardele Lascăr Catargiu şi Magheru, a anunţat Brigada Rutieră.
UPDATE 17:35 Pe parcursul marșului se strigă ”PSD, ciuma roșie”, ”jos comunismul” și ”Dragnea, nu uita, România nu e a ta”. De asemenea, jandarmii au fost numiți ”slugile lui Dragnea”.
UPDATE 17:15 Sunt sute de manifestanți în Piața Victoriei, la această oră, care au plecat în marș spre Piața Universității.
O parte dintre manifestanţi au steaguri ale României şi Uniunii Europene. De asemenea, în Piaţa Victoriei a fost desfăşurat, pe jos, un banner pe care scrie "Cinste martirilor pt libertate!", dar şi un altul, pe care se află o candelă aprinsă, cu fotografii de arhivă din timpul Revoluţiei din 1989.
"Niciodată în cei 29 de ani, în aceasta zi de 22 decembrie nu am fost atât de fericit", a spus preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Doru Mărieş.
La începutul acţiunii, un grup de persoane a scandat "Rezistăm, nu cedăm!".
Programul protestului:
Organizațiile civice Rezistența, Corupția Ucide și Inițiativa România au precizat că, de la ora 17.00, protestul din fața sediului Guvernului va fi urmat de un marș al tăcerii spre Piața Universității, ”pentru a aprinde candele și pentru a citi numele fiecărui erou”.
Organizatorii mai spun în acest apel că eroii revoluției din 1989 ”nu au murit pentru amnistia și grațierea ticăloșilor”.
”Decembrie 1989. 1116 de oameni au murit pentru libertate. Nu au murit pentru amnistia și grațierea ticăloșilor. Au murit pentru DREPTATE și pentru LIBERTATE. Acum, la mai puțîn de 29 de ani, lupta lor riscă să fie în zadar. Libertatea și dreptatea sunt în pericol.
Pe 22 Decembrie 2018 le vom onora sacrificiul. Și vom spune că și EI: NU VREM ÎNTUNERIC! VREM DEMOCRAȚIE! VREM LIBERTATE!
Rugăminte: Veniți fiecare cu câte o candelă. Ne vom strânge la ora 16:00 în Piața Victoriei, iar la ora 17:00 vom pleca în marș spre Piața Universității pentru a aprinde candele și pentru a citi numele fiecărui erou. EI au crezut în libertate în cele mai negre vremuri ale României. VOI CREDEȚI?” - se arată în mesajul de pe Facebook.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
Sursa: Pro TV
Etichete: proteste , gratiere , piata universitatii , amnistie
Dată publicare: 22-12-2018 12:31