Protest, joi şi vineri, la Ministerul Investiţiilor. Angajații instituției cer salarii mai mari și condiţii mai bune de muncă
Angajaţii solicită stabilirea nivelului de salarizare în funcţie de cel maxim din cadrul categoriei profesionale, acordarea unui statut special personalului de specialitate care gestionează fonduri europene nerambursabile şi îmbunătăţirea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea.
Un miting de protest va avea loc, în faţa MIPE, joi, între orele 15 şi 17, iar al doilea va fi vineri, între orele 12 şi 14.30, în acelaşi loc.
Potrivit Blocului Naţional Sindical, protestele sunt organizate de ”MIPE Normalitate”, sindicatul salariaţilor din Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), afiliat la Federaţia Publisind şi BNS, având în vedere complexitatea muncii personalului care gestionează fonduri europene, gradul de încărcare care a crescut în 2023 comparativ cu anul 2019 de şase ori, migrarea personalului din cauza volumului mare de muncă, multiplelor sarcini care exced fişei postului (ex.: lungile discuţii purtate cu beneficiarii proiectelor pentru a soluţiona problemele şi a continua fluxul în vederea atragerii fondurilor europene), pentru a putea păstra personalul pregătit în MIPE, ”personal care a reuşit să obţină o absorbţie istorică de 96%, rezultat foarte important pentru întreaga ţară”.
Angajaţii MIPE solicită stabilirea nivelului de salarizare în funcţie de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul categoriei profesionale, respectiv Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare ”Administraţie”, aşa cum a solicitat Comisia Europeană în repetate rânduri.
Ei mai cer reglementarea privind acordarea unui statut special personalului de specialitate care gestionează fonduri europene nerambursabile şi desfăşoară activităţi cu caracter complex şi special în cadrul MIPE, dar şi rezolvarea solicitărilor existente privind condiţiile deficitare în care îşi desfăşoară activitatea salariaţii MIPE, inclusiv în teritoriu.
”Blocul Naţional Sindical menţionează că salariile angajaţilor MIPE sunt susţinute majoritar din sursă externă, printr-un efort al Comisiei Europeane de a păstra personalul bine-pregătit în sistem”, arată sindicaliştii.
Sursa: News.ro
Etichete: proteste , salarii , Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene
Dată publicare: 16-05-2024 07:20