Noi reguli pentru taximetriști: vor fi amendați dacă refuză o cursă sau deranjează clienții
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Consiliul General a modificat regulamentul taximetristului, însă documentul conţine şi o controversă: aplicaţiile prin care se comandă taxiurile trebuie să fie autorizate ca dispecerate. Asta ar scoate în afara legii: Uber, Taxify, Clever Taxi, Star Taxi şi alte companii, acuză consilierii din opoziţie.
În Bucureşti, pe o vreme ploioasă cu greu găseşti un taxi. În general, şoferii cer şi mai mulţi bani decât ar costa o cursă. Aceste situaţii ar trebui să fie amendate cu până la 5 mii de lei potrivit unor modificări aduse regulamentului taximetristului adoptate astăzi.
Şi nu sunt singurele nereguli sancţionate. De pildă, şoferii vor fi obligaţi să aibă o ţinută îngrijită, pantaloni şi cămaşa, fără short, maiou sau şlapi. De asemenea, trebuie să menţină curăţenia, să nu folosească un limbaj suburban, să nu facă discriminare sexuală sau etnică. Să nu fumeze, iar dacă ascultă muzica, să nu fie tare şi să nu deranjeze clientul.
Pe lângă aceste modificări, în regulament a fost introdus şi un articol controversat.
Gabriela Firea, primarul capitalei: "Se instituie obligativitatea să aibă dispecerat autorizat prin comenzi telefonice sau online."
Taximetriştii trebuie să fie autorizaţi şi să-şi ia comenzile de la un dispecerat autorizat la primărie, chiar şi în cazul unor aplicaţii online. De altfel, numele aplicaţiei trebuie să coincidă cu numele companiei de taximetrie.
Este o lovitură pentru companiile de tipul Uber, Taxify, dar şi pentru aplicaţiile cu care pot fi chema taximetrişti de la companiile clasice, spun consilierii din opoziţie.
Uber a anunţat în această seară că "la o primă vedere, modificările aduse în Consiliul Primăriei nu afectează serviciile ca Uber."
Pe de altă parte, reprezentanţii Clever Taxi nu sunt de acord cu această modificare şi spun că este un regres tehnologic cu 20 de ani în urmă, prin care ne întoarcem la chemarea taxiului prin radio.
”Suntem profund dezamăgiți de propunerea și modalitatea în care a fost luată această decizie cu privire la transportul în regim taxi. Nu putem fi de acord cu acest regres tehnologic impus. Se propune involuția acestei piețe cu cel puțin 20 de ani. Pare că se dorește întoarcerea la chemarea unui taxi prin frecvență radio.”
Modificările la regulamentul taximetristului vor intra în vigoare după publicarea lor în Monitorul Oficial.
Sursa: Pro TV
Etichete: uber , Gabriela Firea , taxi , CGMB , consiliul general , taxify
Dată publicare: 19-12-2017 15:30