Primarul Sectorului 2 anunță că nu mai dă niciun ban către biserică fără o verificare amănunțită
Reacția primarului vine după ancheta Recorder privind fondurile publice alocate bisericilor.
"Am urmărit cu mare interes investigaţia Recorder. Știam că sunt pe urmele a ceva necurat din moment ce ne-au cerut o serie de informații despre istoricul acestor ajutoare financiare, informații pe care le-am furnizat imediat. Într-un stat sănătos presa scoate la lumină astfel de probleme. Am susţinut şi susţin în continuare sprijinirea a 2 componente ale activităţii bisericii: componenta culturală şi componenta socială", a scris Radu Mihaiu pe Facebook.
Edilul a precizat că în mandatul său a fost votat sprijin financiar pentru 2 parohii şi o mănăstire, și anume:
-450.000 lei pentru refacerea monumentului istoric Mănăstirea Plumbuita -430.000 lei pentru cantina socială de la Parohia Doamna Oltea -133.000 lei pentru centrul social de la Parohia Oţetari. Edilul precizează că aceasta a fost suma alocată, nu 700.000 cât se spune în reportaj.
“Nu toate sumele aprobate au fost plătite. Asigur toţi cetăţenii sectorului 2 că nu voi mai plăti niciun ban către parohii, decât în urma unei verificări amănunţite care să arate că aceşti bani sunt cheltuiţi corect, şi nu la preţuri supraevaluate. E musai să se facă lumină rapid în aceste cazuri. Suspiciunile care planează acum asupra acestor achiziţii vor afecta chiar și proiectele benefice pentru comunitate”, a punctat primarul sectorului 2.
Amintim că jurnaliștii de la Recorder au publicat o investigație despre mecanismul prin care Biserica Ortodoxă Română construiește biserici din bani publici.